Arhiva etichetelor: omega-3

Soia, controversa continuă

Detestată, recomandată și controversată, cred că aceste trei cuvinte pot descrie scurt și la obiect istoria plantei numite SOIA.

Detestată pe vremea comunismului, soia și produsele din soia au apărut ca prin minune drept alimente miraculoase și sănătoase în secolul 21 datorită informațiilor care se propaga dacă nu cu viteza luminii, cel puțin cu viteza internetului. Timp de secole, asiaticii au consumat produse din soia fermentată și s-au bucurat de beneficiile sănătoase ale acestora, dar din păcate, în ultima vreme produsele nefermentate și procesate le-au luat locul celor sănătoase în toată lumea.

Laptele, uleiul, brânza, burgerii, crenvurștii, înghețata ş.a. toate din soia nu sunt deloc nutritive, ci, din contră, foarte toxice.

Supranumită și „proteina vegetală completă” sau „carnea vegetală”, soia începe să o ia la vale pe toboganul popularității datorită avalanșei de noi informații mai ales cele despre soia modificată genetic.

Soia modificată genetic este crescută pentru a rezista erbicidelor, pentru a crește rapid și ieftin, dar în schimb este plină de pesticide toxice.

Dar de ce au apărut opinii împotriva proteinei complete?

În primul rând soia și produsele din soia conțin anumiți antinutrienți care interferează cu enzimele care digeră proteinele. Cu alte cuvinte soia conține hemaglutinină, goitrogeni și acid fitic.

Hemaglutinina este o substanță care face ca celulele roșii din sânge să se transforme în tromboze (cheaguri de sânge) ce rețin oxigenul. Goitrogenii blochează sinteza hormonilor tiroidei și interferează cu metabolismul specific, iar acidul fitic reduce absorbția mineralelor precum calciu, magneziu, fier sau zinc.

Odată ajunsă mâncarea în stomac, tractul digestiv secretă enzime pentru a o descompune și pentru a elibera nutrienții, producându-se astfel asimilarea lor în organism. Conținutul ridicat de inhibitori de enzime, precum tripsina din soia nefermentată, îngreunează digestia și duc la imposibilitatea digerării complete a proteinelor și carbohidraților din produsele din soia. Rămânând incomplet digerate, aceste alimente hrănesc bacteriile dăunătoare din intestinul gros, ducând la balonare și disconfort abdominal.

În al doilea rând soia conține isoflavoni. Aceștia sunt fitoestrogeni care afectează funcția endocrină, pot cauza infertilitate și cancer mamar la femei. Laptele de soia băut zilnic poate afecta și ciclul menstrual.

În al treilea rând, soia conține acid glutamic ca multe alte plante de altfel. Acidul glutamic în sine este un aminoacid răspândit pe scară largă. Se găsește în mod natural în toate celulele vii ca parte a proteinelor. Numai o fracțiune de glutamat în produsele alimentare este în forma sa „liberă” și numai glutamatul „liber” poate intensifica aroma alimentelor. O parte din savoarea roşiilor, produselor fermentate din soia, extractelor de drojdie, produselor proteice fermentate sau hidrolizate (cum ar fi sosul de soia și pasta de fasole fermentată) se datorează prezenței ionilor liberi de glutamat.

Am fi putut s-o mâncăm pentru a ne asigura acizii grași esențiali omega 6 și omega 3. Se consideră că un raport optim de omega 6 : omega 3 în dieta omului este de 4:1. Boabele de soia fierte au un raport de până la 7,5:1 ca și vlăstarii de altfel. Dezastru și la acest capitol.

Nu în ultimul rând, soia are niveluri toxice de aluminiu. Soia trebuie să treacă printr-un proces tehnologic pentru a deveni izolat proteic din soia. În cadrul acestui proces, soia este procesată în containere din aluminiu, iar astfel produsul final este contaminat. Aluminiul afectează dezvoltarea creierului, determină comportament antisocial, probleme de învățare, alzheimer și demenţă.

Prelucrarea intensivă pentru a hidroliza proteina din soia în proteină vegetală produce și excitotoxine, cum ar fi glutamatul (gândește-te la MGS) și aspartatul (o componentă a aspartamului) ca produse secundare. Excitotoxinele de origine alimentară sunt omniprezente în produsele alimentare prelucrate și provoacă moartea celulelor nervoase.

Cu toate acestea soia ne-a invadat alimentația, găsindu-se în zeci de feluri de mâncare fie că este menționată, fie că nu. De cele mai multe ori însă este ascunsă în produse alimentare sub diferite denumiri precum:

  • proteine vegetale hidrolizate (PVH);
  • proteine vegetale texturate (PVT);
  • lecitină;
  • monodigliceride;
  • glutamat monosodic;
  • ulei vegetal;
  • vitamina E.

Și, dacă nu v-am convins încă, rețineți că soia poate provoca alergii. Oamenii care sunt deja alergici la grâu, fasole, lapte sau alte alimente pot avea reacții alergice la soia.

Dar, dacă este așa de dăunătoare, de ce asiaticii o consumă?

Asiaticii nu mănâncă soia nefermentată precum mănâncă alte legume pentru că soia conține acele cantități mari de toxine naturale și antinutrienţi despre care vorbeam mai sus. Fermentarea este o condiție obligatorie pentru îndepărtarea lor. Pentru consumul uman, cantități mici de soia fermentată cum se regăsește în gastronomia asiatica tradițională: miso, natto, tempeh, shoyu și tamari, nu vor crea probleme.

Ieftină și eficientă datorită multiplelor întrebuinţări, de la hrana umană la cea animală, soia a intrat pe piață și va rămâne probabil pentru multă vreme. Ce se va întâmpla cu noi, cu sănătatea noastră numai timpul va spune. Probabil ne vom adapta, măcar o parte din noi, așa cum ne-am adaptat și la alte alimente.

Citiți și:

http://www.thehealthyhomeeconomist.com/170-scientific-reasons-to-lose-the-soy-in-your-diet/

https://www.mercola.com/article/soy/avoid_soy.htm

http://ecologycenter.org/terrainmagazine/spring-2007/the-dish-on-soy/

http://authoritynutrition.com/is-soy-bad-for-you-or-good/

Plantele aromatice

Folosite din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au o largă întrebuinţare, de la prepararea mâncărurilor, la tratarea diverselor afecţiuni, în cosmetică sau, de ce nu, în decoraţiuni.

În gastronomie, ierburile aromatice dau un plus de gust şi de savoare mâncărurilor pe care le pregăteşti sau, pur şi simplu, înfrumuseţează farfuria.

Cu toţii ştim importanţa legumelor într-o alimentaţie sănătoasă, însă de multe ori ignorăm plantele aromatice, considerându-le opţionale şi rău facem, conţinutul de minerale şi vitamine fiind net superior.

Dar să vedem câteva dintre plantele aromatice folosite cel mai des:

  • Coriandru. Coriandrul este o plantă aromatică de la care se folosesc fie frunzele proaspete, fie seminţele pentru a da savoare fripturilor, pestelui, supelor, salatelor. Ce conţine (100 g): vitamina K 388%, Vitamina A 135%, vitamina C 45%, B9 16%, vitamina E 13%, B2 10%, mangan 21%, potasiu 15%, cupru 11%, fier 10%.
  • Busuioc. Busuiocul a fost întotdeauna considerat o plantă sacră, oamenii inventând tot felul de obiceiuri legate de puterea pe care o dă consumul sau simpla atingere a busuiocului. Dintre mirodenii, busuiocul este, fără îndoială, una dintre cele mai apreciate plante, în special în bucătăria italiană, fiind utilizat în supe, sosuri, salate, paste, preparate cu carne şi legume. Ce conţine (100 g): vitamina K 518%, vitamina A 106%, vitamina C 30%, B9 17%, mangan 57%, cupru 19%, calciu şi fier 18%, magneziu 16%.
  • Salvie (măcinată). Salvia este preferata francezilor şi a italienilor care o pun proaspătă, bine mărunţită sau pulbere, în supe, în paste, în peşte şi fructe de mare, în pasta de brânză sau de unt pentru tartine, în sandwich-uri cu ouă sau cu pateu de linte sau fasole, în salate, în pâinea, pateurile, plăcintele şi biscuiţii de casă, în salate şi sucuri de fructe sau în vinul înmiresmat cu salvie. Ce conţine (100 g): fibre 161%, vitamina K 2143%, B6 134%, vitamina A 116%, B9 69%, vitamina C 54%, B1 50%, vitamina E 37%, B3 29%, B2 20%, calciu 165%, mangan 157%, fier 156%, magneziu 107%, cupru 38%, potasiu şi zinc 31%, omega-3 1,23 g.
  • Pătrunjel. Ne-am obişnuit să folosim pătrunjelul pentru aromă, iar în bucătăria noastră este nelipsit. Însă în ultima vreme au început să apară informaţii cum că nu ar fi doar o biată plantă aromată, iar conţinutul lui m-a făcut să-i reevaluez prezenţa în mâncare: vitamina K 2050%, vitamina C 222%, vitamina A 168%, B9 38%, fier 34%, potasiu 16%, calciu 14%, magneziu 12%.
  • Rozmarin (uscat). Rozmarinul este o plantă aromatică folosită mult în bucătăriile cu specific sau influenţe mediteraneene la prepararea cărnii, a legumelor, în supe, mâncăruri pe bază de ouă, umpluturi, dressinguri şi chiar deserturi precum îngheţata, budincile, limonada sau mousse. Ce conţine (100 g): fibre 170%, vitamina C 102%, B9 77%, B6 87%, vitamina A 63%, B1 34%, B2 25%, fier 162%, calciu 128%, mangan 93%, magneziu 55%, potasiu şi cupru 27%, zinc 22%.
  • Oregano (uscat). Planta este folosită mai ales în sosurile de roşii, în legume coapte sau prăjite sau deasupra cărnii la gratar. În bucataria asiatică este adaugat în apa în care se fierbe carnea de vită, pentru că elimină mirosul de vită şi îi dă cărnii un miros deosebit. Se poate amesteca bine cu mâncărurile picante sau foarte aromate şi merge combinat cu măsline, capere şi leuştean. Ce conţine (100 g): fibre 171%, vitamina K 777%, vitamina A 138%, vitamina E 94%, vitamina C 83%, B9 69%, B6 61%, B3 31%, B1 23%, B2 19%, fier 244%, mangan 233%, calciu 158%, magneziu 68%, potasiu 48%, cupru 47%, zinc 30%, fosfor 20%.
  • Măghiran (uscat). În bucătăriile în care este folosit, în cele germanice, orlandeze, ungurească, etc., maghiranul este regăsit în gulaşuri, mâncăruri cu mazăre sau fasole albă, supă de cartofi, reţete cu varză acră, carne de berbec şi porc, vânat, etc. Maghiranul se mai foloseşte pentru aromarea salatelor, mâncărurilor de legume, mâncărurilor cu brânză, perişoarelor sau cartofilor copţi. Ce conţine (100 g): fibre 161%, vitamina K 777%, vitamina A 161%, vitamina C 86%, B9 69%, B6 60%, B3 21%, B1 şi B2 19%, fier 460%, mangan 272%, calciu 199%, magneziu 87%, cupru 57%, potasiu 43%, fosfor 31%, zinc 24%.
  • Mărar. Mărarul proaspat are o aromă mai puternică şi este cunoscut cel mai adesea ca unul dintre ingredientele de baza pentru murături. Mărarul proaspat este bine să fie adaugat în mancare chiar înainte ca aceasta să fie gata. Mărarul poate fi adaugat în supe pentru un plus de savoare sau în diverse sosuri precum sosul Pesto. Presărat peste brânza, mărarul proaspat înnobileaza preparatul. De asemenea, planta poate fi folosită cu succes adăugata peste legume, precum ciuperci, sparanghel, fasole, sfeclă rosie, tomate etc. Ce conţine (100 g): vitamina A 154%, vitamina C 142%, B9 38%, B2 17%, mangan 63%, fier 37%, calciu şi potasiu 21%, magneziu 14%.
  • Mărar (uscat). Ce conţine (100 g): vitamina A 117%, B6 86%, vitamina C 83%, B1 28%, B2 17%, B3 14%, fier 271%, mangan 197%, calciu 178%, magneziu 113%, potasiu 95%, fosfor 54%, cupru 25%, zinc 22%.
  • Tarhon (uscat). În gastronomia franceză, tarhonul este adesea utilizat. Planta aromatică se foloseste la preparatele din carne de pui, peşte, lasagna, la felurile de mâncare pe bază de ou, precum şi la fructele de mare, legume (ciuperci, ceapă, cartofi, praz, conopidă, roşii, morcovi, sparanghel , broccoli, fasole), brânză, orez şi în diverse sosuri. Ce conţine (100 g): B6 120%, vitamina A 84%, vitamina C 83%, B2 79%, B9 69%, B3 45%, B1 17%, mangan 398%, fier 179%, calciu 114%, magneziu 87%, potasiu 86%, cupru 34%, fosfor 31%, zinc 26%, omega-3 2,955 g.
  • Mentă. De la mic dejun la desert şi la feluri sofisticate de mâncare, menta este un ingredient savuros, care dă o notă de prospeţime în bucătărie. Ce conţine (100 g): vitamina A 81%, B9 26%, vitamina C 22%, B2 10%, fier 66%, mangan 56%, calciu 20%, magneziu 16%, potasiu 13%, cupru 12%.
  • Mentă (uscată). Ce conţine (100 g): fibre 119%, vitamina A 212%, B9 132%, B6 129%, B2 84%, B 3 33%, B1 19%, B5 14%, mangan 574%, fier 486%, magneziu 151%, calciu 149%, cupru 77%, potasiu 55%, fosfor 28%, zinc 16%, sodiu 14%, omega-3 2,792 g.

După cum se poate observa, la aceeaşi cantitate (100 g), nu există termen de comparaţie între plantele aromatice şi legume sau fructe ca aport de vitamine şi minerale. Din păcate lucrurile frumoase aici se opresc. Dacă putem mânca lejer o sută de grame de morcovi, ardei gras, castraveţi şi nu numai, nu acelaşi lucru se poate spune despre plantele aromatice.

Şi atunci mai contează că plantele aromatice au un conţinut ridicat de nutrienţi pe suta de grame? Da, cu siguranţă contează dacă avem grijă cel puţin:

  • să le folosim cât mai des în prepararea mâncărurilor noastre;
  • să folosim o cantitate cât mai mare (atât cât ne permite şi gustul).

Dacă v-am trezit interesul şi apetitul pentru plantele aromatice, înseamnă că articolul şi-a atins scopul, dacă l-aţi mai şi distribuit, este excelent.

Cu cât alimentaţia noastră este mai redusă (şi din păcate mulţi oameni tind să se rezume la câteva alimente), cu atât rezervele organismului scad şi corpul nostru devine tarat. O alimentaţie variată în adevăratul sens al cuvântului (nu cu 3 tipuri de legume şi 2 de fructe, ceva carne şi lactate sau, cel mai rău, carne de 3 ori pe zi, iar vegetale de maxim 2 ori pe săptămână), o viaţă activă şi cu vicii cât mai puţine vin în sprijinul sănătăţii noastre, iar calitatea vieţii ar trebui să fie îmbunătăţită măcar sub acest aspect.