Ortorexia


Oricât de straniu ar părea, a mânca „sănătos” nu întotdeauna este un lucru bun şi asta pentru că tot mai des se vorbeşte de o nouă posibilă boală numită ortorexie. Cel care a supus atenţiei această tulburare de alimentaţie a fost doctorul Steven Bratman in 1996 având la bază cuvintele greceşti „orthos” care înseamnă „corect” şi „orexis” – „poftă de mâncare”. În termeni simpli se traduce prin obsesia de a consuma numai alimente sănătoase.

Dar când o preocupare absolut firească, aceea de a mânca sănătos, devine o problemă de natură psihică? Şi toţi cei care sunt interesaţi de calitatea şi modul în care se hrănesc sunt ortorexici?

Evident că nu! Nu este nimic greşit sau patologic în a te îngriji de sănăntatea ta şi cu ajutorul unei alimentaţii bune. Când însă aceasta devine o obsesie, un scop, un mod prin care îţi evaluezi apropiaţii înseamnă că ceva nu este în regulă.

Ortorexia este caracterizată prin limitarea alimentaţiei doar la produse pure, organice, sănătoase. Astfel, alimentele conservate sunt considerate produse periculoase, produsele alimentare prelucrate industrial sunt artificiale. În aceste condiţii mâncatul sănătos se transformă în fanatism, iar unele alimente capătă conotaţii spirituale.

Într-o societate care îndeamnă pe toată lumea la un stil de viaţă sănătos, în care alimentaţia bio şi veganismul sau bucătăria raw vegană câştigă tot mai mulţi adepţi, este greu să delimitezi oamenii responsabili de cei care au alunecat pe panta ortorexiei.

Viaţa trebuie să aibă micile ei plăceri, iar mâncarea face parte din ele. Indiferent de stilul de alimentaţie adoptat, omnivor, vegetarian, vegan etc., din punctul meu de vedere trebuie să ne placă ceea ce mâncăm şi să o savurăm cu toate simţurile. Un pahar de şampanie băut de revelion n-o să ne cauzeze ciroză, un hamburger mâncat în mall n-o să ne îmbolnăvească de cancer şi nicio porţie mai mare de înghetată. Însă toate acestea pot aduce un plus psihicului nostru dacă nu ni le vom refuza. Şi aceasta cred că este diferenţa dintre normal şi patologic.

Pentru depistarea ortorexicilor, doctorul Steven Bratman a alcătuit un set de 10 întrebări la care poţi răspunde, pentru fiecare răspuns afirmativ acordând un punct.

  1.  Petreci mai mult de 3 ore gândindu-te ce înseamna mâncare sănătoasă? (pentru 4 ore acordă 2 puncte)
  2. Plănuieşti deja un meniu sănătos pentru mâine? (Nu se include planificarea meniului pentru o săptămână ca să poţi face cumpărături o dată pe săptămână. Mulţi oameni care lucrează cu normă întreagă fac asta pentru a le rămâne timp pentru alte activităţi)
  3.  Consideri că valoarea nutriţională a ceea ce consumi este mult mai importantă decât plăcerea de a mânca?
  4. Consideri că ţi-a scăzut calitatea traiului de când calitatea dietei tale a crescut?
  5. Ai devenit mult mai strict cu propria-ţi persoană în ultima vreme?
  6. Ai un sentiment sporit de respect de sine atunci când mănânci „corect” şi îi consideri inferiori pe cei care, din punctul tău de vedere, nu se hrănesc sănătos?
  7. Ai renunţat la alimente pe care altădată le consumai cu plăcere, doar pentru a te putea concentra pe alimentele mai sănătoase? (Renunţarea să fie compulsivă, indiferent că există un motiv sau nu. Evident că cineva care trebuie să slăbească 10 kg trebuie aibă un control asupra alimentaţiei)
  8. Dieta pe care o urmezi te împiedică să iei masa în oraş si te distanţează de familie şi de prieteni?
  9. Te simţi vinovat sau te urăşti atunci când te abaţi de la dieta pe care ţi-ai stabilit-o?
  10. Te simţi împăcat cu alegerile făcute şi în control deplin atunci când mănânci sănătos?

Potrivit doctorului Bratman, orice persoană care răspunde afirmativ la mai mult de patru întrebări din acest test are tendinţa de a dezvolta ortorexie, iar cei care răspund pozitiv la toate întrebările suferă de o formă severă a acestui dezechilibru.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.