fisticul

Ţi-ai luat azi porţia de fistic?

Rămânând cu gândul la migdale şi la articolul scris mai devreme, mi-am amintit că la fel de mult îmi place şi fisticul, e drept tot prăjit şi sărat. Dar pentru că nu vreau să vă ispitesc la varianta nesănătoasă, am să vă vorbesc despre fisticul neprăjit şi ce găsim într-o sută de grame.

Atunci când vrem să consumăm fistic nu trebuie să uităm din nou de valoarea energetică. Având 562 de kcal la suta de grame, respectiv 28% din necesarul zilnic dintr-o dietă bazată pe 2000 de calorii, trebuie să fim atenţi la ce mai consumăm în ziua respectivă dacă nu vrem să ne îngrăşăm. Dacă vrem să facem din fistic, un aliment care să “atârne” în aportul de nutrienţi dintr-o zi, atunci luăm în calcul că restul alimentatiei din ziua respectivă va fi hipocalorică.

Pe de altă parte, fisticul conţine procente mari de B6 şi B1 85% şi, respectiv, 58%.

Vitamina B6 intervine în metabolismul intermediar şi la nivelul sistemului nervos. Are un rol foarte important în buna funcţionare a sistemului nervos şi imunitar, lipsa ei la copii ducând la convulsii, iar la adult la astenie, nervozitate, insomnii, pierderea în greutate, tulburări neurologice, depresii, anemie, irascibilitate, polinevrită. Este necesară pentru asimilarea magneziului, pentru fixarea vitaminei B12 şi pentru digestie (în procesul intern de producere al acidului clorhidric necesar acesteia).

Tiaminei i se mai spune şi „vitamina bunei dispoziţii” sau „vitamina performanţei intelectuale” deoarece are efecte binefăcătoare asupra sistemului nervos şi a stării psihice şi pentru că asigură creşterea randamentului intelectual. Vitamina B1 are un rol important în metabolismul glucidelor şi este absolut necesară pentru funcţionarea normală a musculaturii şi a sistemului nervos.

Analizând amănunţit şi cantităţile de minerale conţinute, descoperim că fisticul ne oferă un aport bun de: cupru 65%, mangan 60%, fosfor 49% şi magneziu 30%. Dar conţinutul nutritiv nu se rezumă doar la mineralele enumerate mai sus, însă procentele sunt mai “modeste” în cazul potasiului 29%, fierului 22%, zincului 15%, calciului 11% şi seleniului 10%.

Cuprul contribuie la buna funcţionare atât a organismului unui adult, cât şi un rol extrem de important în dezvoltarea fizică a copiilor. De ce? Pentru că ajută organismul să utilizeze fierul din sânge, reduce acţiunea radicalilor liberi asupra ţesuturilor, menţine sănătatea oaselor, ajută la producerea melaninei (pigmentul care ne protejează împotriva radiaţiilor ultraviolete ale soarelui), ajută la funcţionarea optimă a glandei tiroide.

Manganul este un factor esenţial în producţia de energie şi apărarea antioxidantă a organismului. Mangan este recomandat în cazul în care suferiţi de artrită, migrene, urticarie, gută, reumatism, oboseală, stări de nervozitate, astm, afecţiuni cardiovasculare (coronarite, arterite), fiind folosit şi în stimularea antitoxinelor. Administrarea lui întăreşte acţiunea altor tratamente.

Fosforul este în strânsă legătură cu calciul şi constituie aproximativ 22% din totalul de minerale al corpului. Aproximativ 80% din fosfor se combină cu acesta formând fosfatul de calciu ce se găseşte în oase. Este esenţial şi pentru metabolism, structura membranelor celulare şi în sistemele de tamponare, pentru menţinerea normală a pH-ului sanguin.

Magneziul împreună cu calciul controlează contracţia şi excitabilitatea musculară. Administrarea lui are efecte miorelaxante, sedative, îmbunătăţeşte randamentul intelectual şi reduce rata depresiei. Se elimină în cantităţi importante prin transpiraţie în timpul eforturilor intense.

Alături de multele proprietăţi nutriţionale ale oleaginoaselor, beneficiile fisticului confirmă încă o dată cât de important este să introducem aceste alimente în dieta noastră zilnică.

Atenţie din nou la alergii! Potrivit International Food Information Council, alergia la nuci, care include şi fisticul, este una dintre cele mai comune alergii alimentare în rândul adulţilor şi copiilor. Nucile provoacă cele mai importante reacţii (34%), urmate de acaju, migdale, nuci pecan şi fistic. Cei care sunt alergici la arahide trebuie să evite consumul de fistic pentru că o treime dintre ei dezvoltă alergie şi la acesta din urmă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *