Ciorba de legume la microscop

Cum ciorba la noi în familie ocupă loc de cinste printre mâncăruri şi cum toată lume îmi spunea că e musai să o mănânc ca să fiu sănătoasă, totdeauna am fost fascinată de acest aspect al miraculozităţii ei.

Curiozotatea mea s-a îndreptat spre conţinutul de vitamine şi minerale care s-ar găsi într-o ciorbă făcută din următoarele ingrediente: un morcov, o ceapă, o ţelină, un păstârnac, mazăre şi fasole păstăi. Cantităţile sunt orientative, nu m-am apucat de gătit înainte şi nici n-am cântărit vreodată legumele. Aşa că nu vă apucaţi să faceţi ciorba după gramajele de aici, că o faceţi pe riscul vostru.

Buun, am pus legumele la fiert şi tastatura la treabă, iar când ciorba a fost gata, Dl. Google ne-a comunicat următoarele informaţii din tabelul de mai jos:

 Morcov  46g Ceapă 60g Ţelină 75g Păstârnac 78g Mazăre 100g  Fasole   păstăi  100 g
 Kcal  16  26  14  55  84  35
 Proteine  0,39 g  0,82 g  0,62 g  1,03 g  5,36 g  1,89 g
 Grăsimi  0,09 g  0,11 g  0,12 g  0,23 g  0,22 g  0,28 g
 Carbohidraţi  3,78 g  6,09 g  3 g  13,27 g  15,63 g  7,88 g
 Fibre  1,4 g  0,8 g  1,2 g  2,8 g  5,5 g  3,2 g
 Minerale
 Ca  14 mg  13 mg  32 mg  29 mg  27 mg  44 mg
 Fe  0,16 mg  0,14 mg  0,32 mg  0,45 mg  1,54 mg  0,65mg
 Mg  5 mg  7 mg  9 mg  23 mg  39 mg  18 mg
 Fosfor  14 mg  21 mg  19 mg  54 mg  117 mg  29 mg
 Potasiu  108 mg  100 mg  213 mg  286 mg  271 mg  146mg
Zn 0,09 mg 0,12 mg  0,11 mg  0,2 mg  1,19 mg  0,25mg
 Vitamine
 Vitamina C  1,7 mg  3,1 mg  4,6 mg  10,1 mg  14,2mg  9,7 mg
 B1  0,03 mg  0,03 mg  0,02 mg  0,07 mg  0,26 mg  0,07mg
 B2  0,02 mg  0,014mg  0,05mg  0,04 mg  0,15 mg  0,1 mg
 B3, niacină  0,3 mg  0,1 mg  0,28 mg  0,57 mg  2,02 mg  0,61mg
 B6  0,07 mg  0,08 mg  0,06 mg  0,07 mg  0,22 mg  0,06mg
 B9, acid folic  1 mcg  9 mcg  25 mcg  45 mcg  63 mcg  33 mcg
A  392mcg  —-  20 mcg  —-  40 mcg  35 mcg
E  0,47 mg  0,01 mg  0,26mg  0,78 mg  0,14 mg  0,45mg
K  6,3 mcg  0,3 mcg  28,4mcg  0,8 mcg  25,9mcg  16 mcg

Am adunat cantităţile din fiecare substanţă şi, considerând că ciorba este pentru 4 persoane, am aflat cât la sută din DZR conţine o porţie. Sunteţi curioşi? Şi eu sunt, iar lucrurile stau cam aşa:

 Kcal
3%
 Proteine 2,53%  Grăsimi
0,5%
Carbohidraţi
4,25%
Fibre 
15%
Calciu
5%
Fier
6,75%
Magneziu
9,25%
Fosfor
6,25%
 Potasiu
14,5%
 Zinc
4%
Vit. C
18%
Vit.B1
15%
 Vit. B2
11,75%
  Vit. B3
7,5%
Vit. B6
15,5%
Vit.B9
22%
 Vit. A
16,25%
 Vit. E
7,5%
Vit. K
21,5%

Am fost mirată să constat că o ciorbiţă de legume nu e chiar săracă in vitamine, fibre şi potasiu. E o mâncare hipocalorică, tocmai bună pentru cei care se uită la siluetă. Nu asigură un aport spectaculos de proteine sau grăsimi, dar nu ştiu cine se aştepta la asta.

Una peste alta mă bucur că am făcut acest exerciţiu pentru că privesc cu alţi ochi ciorba de legume. Mă aşteptam ca valorile să fie mult mai mici, familia mea supraevaluând ciorba.

2 comentarii la „Ciorba de legume la microscop”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *