Arhiva categoriei: Nutrienţi

Vitamine, minerale, aminoacizi, grăsimi etc

Mmmm… hamburger

Fie că spunem fast-food (mâncarea preparată rapid și care este servită în restaurantele de specialitate), fie junk food (alimentele cu valoare nutritiva mica, care sunt bogate in calorii, grasimi, zahar, sare), inevitabil ne gândim și la hamburger. Și când vorbim de hamburger cred că ne vine în minte un anumit brand (nu o să îi dau numele ca să nu fiu acuzată de orice fel de publicitate).

Dacă la început a fost văzut bine, astăzi hamburgerul a devenit infam, „bucurându-se” de o publicitate negativă agresivă. De ce? Ce are bietul preparat atât de dăunător încât să nu mai vrei să-l mănânci?

Apelez iar la dl. Google pentru a căuta ce conține hamburgerul și, surpriză, găsesc:

Chiflă regular 52g [făină albă de grâu, apă, zahăr, ulei vegetal rafinat nehidrogenat de floarea soarelui, drojdie, sare iodată, agent de tratare a făinii (emulsifianți: stearoil 2-lactilat de sodiu, esteri mono și diacetil-tartrici ai mono și digliceridelor cu acizi grași, făină albă de grâu, agent antiaglomerant: carbonat de calciu, antioxidant: acid ascorbic, enzime), conservant: propionat de calciu. Poate contine semințe de susan], carne vită (tocată și congelată) 44 g (carne vită, condimente pentru grill (Sare Iodată, piper negru măcinat, extract piper negru), ketchup (pastă de tomate-66%, sirop de fructoză-glucoză, oţet, sare, extract de condimente), castraveți murați (castraveţi, apă, sare, oţet, agent de întărire-E509, aromă naturală, conservant-E202), ceapă hidratată, muștar (otet, apă, seminte de muștar-13%, sare, condimente, aromă).

Valori nutriționale:

Calorii

Grăsimi

Glucide

Fibre

Proteine

Sare

Hamburger 106 g

254

8,8 g

30 g

2 g

13 g

1,3 g

Din care Acizi grași saturați

Din care Zaharuri

3,5

6,6 g

Putem observa că în banalul hamburger avem 7 aditivi:

  • suspecți: E282 propionat de calciu cu următoarele reacții adverse posibile diminuarea simtului gustativ, diminuarea simtului olfactiv, poate provoca migrene, E202 sorbat de potasiu care poate provoca alergii.
  • nepericuloși: E481 stearoil 2-lactilat de sodiu, E472e esteri mono și diacetil-tartrici ai mono și digliceridelor cu acizi grași, E170 carbonat de calciu, E300 acid ascorbic, E509 clorură de calciu.

Am rămas surprinsă că nu am regăsit niciun aditiv periculos, dar surpriza se oprește aici. De ce? Pentru că la o analiză mai atentă observăm și alte ingrediente în aparență inofensive: extract de condimente, aromă naturală, condimente, aromă. Să fie toate acestea o altă denumire pentru monoglutamatul de sodiu? Să conțină ele și monoglutamat de sodiu? Nu putem ști.

O altă problemă este carnea de vită. Da, atâta timp cât nu știm ce fel de carne s-a folosit, putând fi foarte bine resturi de carne care „cad” de la procesarea carcasei de vită… Și știm foarte bine filmulețele virale cu carnea tocată folosită la prepararea hamburgerilor!

Cât de periculos este să mănânci hamburger? Habar nu am! Sincer! Cât de periculos este să mănânci carne tocată și pâine din comerț? Sunt mezeluri mult mai nocive decât hamburgerul.

Dăunează el sănătății? În funcție de frecvență aș îndrăzni să spun. Știu, este înfierat peste tot și de toată lumea, dar un hamburger mâncat o dată pe an mi-e greu să cred că ne va scădea durata de viață sau ne va îmbolnăvi incurabil.

Recunosc că îmi place să mănânc o dată pe an un hamburger. Este un soi de tabiet ca la întoarcerea de la mare să oprim și să ne luăm unul cu o porție de cartofi prăjiți și un suc.

Și pentru că am amintit de cartofi și suc, ar trebui să vedem ce conțin și acestea, nu credeți?

Cartofi prăjiți: Cartofi tăiaţi, prăjiţi, congelaţi, ulei vegetal, dextroză, stabilizator: difosfat de sodiu; sare iodată; grăsime pentru prăjit (ulei vegetal, antispumant E900).

Nici cartofii nu duc lipsă de aditivi:

  • suspecți: E450 difosfat de sodiu care poate tulbura echilibrul calciu / fosfat. Consumul excesiv poate tulbura echilibrul calciu / fosfat, ceea ce duce la dureri de cap, greata, varsaturi, deshidratare, diaree, sete, ameteli si confuzie mentala.
  • nepericuloși: E900 dimetil polisiloxan.

Calorii

Grăsimi

Glucide

Fibre

Proteine

Sare

Cartofi prăjiți 114 g

341

16,5 g

42 g

4,1 g

3,8 g

0,7 g

Din care Acizi grași saturați

Din care Zaharuri

1,5

0,4 g

Coca Cola: apă, zahar, dioxid de carbon, colorant caramel E150d, acidifiant acid fosforic, arome naturale inclusiv cafeina.

E150d caramel sulfit de amoniu are ca reacții adverse:

  • Reduce absorbția vitaminelor
  • Poate provoca hiperactivitate
  • Poate avea efecte negative asupra genelor, creșterii, intestinelor și rinichilor.

E338 sau acidul fosforic în doze mari încetinește asimilarea calciului (mărind riscul de osteoporoză), magneziului și fierului.

Calorii

Glucide

Coca cola 400 ml

168

42 g

Din care Zaharuri

42 g

Buun, am terminat masa… Știu, să-mi fie de bine! Clar îmi e, cel putin papilelor mele gustative le e și creierului, așa…, un pic…

Analizând mai atent mâncarea, descopăr de fapt că am păpat 763 calorii goale, lipsite de valoare nutritivă, cam multe glucide și grăsimi. Cam mult pentru o masă, iar dacă genul acesta de masă devine o regularitate, ei bine, vă imaginați și voi!

P.S. Informațiile nutriționale sunt culese de aici.

Carnea (nu) trebuie să lipsească?

Cârnați, mici, sarmale, chiftele, friptură la grătar, acestea sunt mâncărurile care ne vin în minte când ne gândim la carne. Pe de altă parte când spunem carne ne gândim inevitabil și la cuvântul proteină pentru ca mai apoi să trecem la aminoacizi, cărămizile din care sunt construite proteinele. Din acest punct de vedere carnea conține cantități mari din toți aminoacizii esențiali ceea ce o face importantă pentru alimentație.

Dacă multă vreme carnea a fost un soi de zeitate a regimului alimentar sănătos, în ultima vreme a ajuns să fie paria alimentelor și tocmai asupra acestui lucru mă voi opri și eu.

Hulită și arătată cu degetul ca fiind responsabilă pentru diferite afecțiuni, carnea este acuzată printre altele și de toxicitate și de cancer.

Carnea și toxicitatea.

carne cu hormoniEste carnea toxică? Să vedem: în zilele noastre animalele/păsările sunt crescute (din diverse motive de natură financiară, dar nu numai) intensiv (spații mici, lumină puțină sau deloc în cazul păsărilor etc.), în condiții sanitare cel puțin discutabile, hrănite cu concentrate, administrându-le diverse antibiotice și medicamente, înmulțite selectiv etc. În aceste condiții carnea provenită de la ele nu mai este sursa de hrană care a dus la apariția și dezvoltarea lui homo sapiens și, da, cred ce putem afirma că aceasta este toxică.

Carnea și e-urile.

Pentru a fi apreciată de noi, consumatorii, carnea trebuie conservată și prezentată într-o formă cât mai atrăgătoare, iar gustul trebuie să ne determine să o cumpărăm iar și iar. Conservarea se făcea în mod tradițional cu ajutorul sării, uscării și afumării. Astăzi se face cu ajutorul conservanților, aditivi alimentari majoritatea dintre ei fiind considerați periculoși.

Forma atrăgătoare este realizată tot cu ajutorul aditivilor de tipul antioxidanților sau coloranților (carminul este cel mai des întâlnit) la care se adaugă diverse substanțe care să îi confere și o textură perfectă.

Însă peste toate acestea tronează gustul. Dacă gustul nu este bun, degeaba arată bine că a doua oară nu îl mai cumpărăm. Gustul produselor din carne este „ajustat” cu sprijinul celebrului monoglutamat de sodiu. MGS, pe lângă multiplele probleme pe care le provoacă, nu face decât să vândă o iluzie a gustului, să dea dependentă, să păcălească creierul în asemenea mod încât noi să trăim cu impresia că acel aliment este cel mai bun mâncat vreodată. Cu alte cuvinte monoglutamatul este magicianul care vinde o iluzie, iluzia gustului bun.

În aceste condiții carnea procesată ar trebui să lipsească cu desăvârșire din alimentația noastră sau, cel puțin, să o evităm pe cât posibil.

Carnea și cancerul.

Diferite studii efectuate în diverse țări au arătat că cei care consumă carne des sunt mai predispuși apariției cancerului, printre care cel de colon, de sân sau pancreas de exemplu. Aceste studii nu mi se par deloc surprinzătoare având în vedere ce scriam mai sus când am vorbit despre carne și toxicitate. Probabil numărul bolnavilor de cancer va crește atâta timp cât carnea pe care o mâncăm provine de la animale crescute intensiv și atâta timp cât aditivii vor face parte din alimentația curentă. Dacă pe lângă cancer mai adaugăm și lista bolilor asociate consumului ridicat de carne, lucrurile nu sunt deloc încurajatoare.

Este vina cărnii ca substanță? Nu cred. Cred că mai degrabă este rezultatul societății în care trăim, a oportunismului marilor crescători de animale, a indiferenței și incapacității autorităților de a lua măsuri pe termen mediu și lung. Și mai cred că este un pic și vina noastră că ne complacem în această situație, că nu luăm atitudine față de cei care ne servesc zi de zi otravă cu bună știință.

A fost omul construit să mănânce carne?

Un fragment de craniu descoperit în Tanzania arată că strămoșii noștri vechi mâncau carne de cel puțin 1,5 milioane de ani.

Charles Musiba, profesor asociat de antropologie la Universitatea din Colorado din SUA care a ajutat la descoperire, a declarat: „Consumul de carne a fost întotdeauna considerat unul dintre lucrurile care ne-au făcut oameni, alături de proteină care a contribuit la creșterea creierul nostru. Munca noastră arată că în urmă cu 1,5 milioane ani nu am fost mâncători de carne oportuniști, am fost vânători și mâncători activi de carne.”

„Știu că acest lucru va suna groaznic pentru vegetarieni, dar carnea ne-a făcut oameni”, a declarat cercetătorul Manuel Domínguez-Rodrigo, un arheolog de la Universitatea Complutense din Madrid.

homo erectusAvem colonul scurt, intestinul subțire lung și o mulțime de acid clorhidric în stomac pentru ajuta la descompunerea proteinelor animale. Lungimea diferitelor părți ale sistemului nostru digestiv este undeva la mijloc între carnivore și erbivore, indicând faptul că oamenii sunt „concepuți” pentru a fi omnivori.

Concluzie.

Carnea a fost și va face parte, probabil, multă vreme din alimentația noastră. A încerca să renegăm condiția noastră de „omnivori” este prea mult din punctul meu de vedere.

Putem acuza consumul de carne (indiferent că ne referim la ea ca atare sau la derivatele din carne) de multe afecțiuni și cred că acest consum are un rol important în producerea lor, dar nu pentru că este ceva în neregulă cu alimentul ca și concept, ci, mai degrabă, se datorează acestei industrii care furnizează produse îndoielnice. Cu alte cuvine o carne „curată” poate fi un aliment la fel de sănătos ca oricare altul și ar trebui consumată. Produsele rafinate, prelucrate, industrializate sunt cele care ne îmbolnăvesc încet și sigur.

Da, ne-ar fi mai bine fără carnea și mezelurile care se găsesc pe rafturile supermarketurilor, dar, repet, nu pentru ca a fost dintotdeauna dăunătoare sănătății, ci pentru că ceea ce se vinde este adevărata sursă de otravă!

Salata de spanac

Pentru ca sunt fan salată de spanac (baby spanac mai exact) nu am putut să mă abțin și să nu caut să aflu ce mănânc. Și pentru că îmi fac singură documentările, nu am încredere în informațiile ce se găsesc pe internet pentru că am văzut cum sunt scoase cifrele din burtă, am rămas mai mult decât surprinsă de rezultatele obținute. Pentru salată am folosit o caserolă de baby spanac de 200 g, un ardei gras roșu mediu (119g), un morcov mediu (61 g) ras, 10 g parmezan, zeama de la o jumătate de lămâie, ulei de măsline și sare (de ultimele trei nu am mai ținut cont la calculul valorilor).

Iată ce a ieșit:

mineralevitamine

spanacSpanacul este recomandat celor care se refac după o boală grea, precum și în stări de oboseală și epuizare. Iar cu toții știm că este indicat anemicilor datorită conținutului de fier. Aici trebuie făcute câteva precizări: deși spanacul conține 15% din DZR la suta de grame, acesta este fier non-hem și se absoarbe în proporție de 2-20% din cantitatea ingerată, adică foarte puțin, iar diverși factori pot influența absorbția lui. Puteți citi mai multe despre fier în articolul destinat lui. Însă puțini știu că spanacul este mult mai important pentru vitamina A, K și B9, iar și mai puțini că în el (tot în 100 g) găsim 14% din doza de triptofan (un aminoacid esențial ).

ardei_gras_rosuArdeiul gras roșu este o sursă excelentă de vitamina C și A, dar și de fibre – 10% din necesar pentru ardeiul folosit de mine la salată.

 

morcovi Când eram copil,  mama spunea că, dacă mănânc mulți morcovi, o să mi se facă ochii albaștri. Acum sunt adult, iar ochii mei au rămas căprui din două motive simple: nu m-am omorât cu mâncatul morcovilor și nici nu mi-am pus lentile de contact. Dincolo de gluma nevinovată a mamei mele, adevărul este că morcovii sunt și ei o sursa excelentă de vitamina A, iar beneficiile ei le știm cu toții.

Putem observa ușor că o salată simplă, ușor de făcut aduce un aport semnificativ de minerale și vitamine chiar și atunci când este mâncată în doi. Ce trebuie reținut totuși este faptul că, în ciuda procentelor semnificative, organismul nostru are nevoie de mult mai mulți nutrienți decât cei prezentați aici. O alimentație sănătoasă nu înseamnă doar cifre într-un tabel sau grafice ca în cazul de faţă. Cu cât alimentația este mai diversificată, cu alimente cât mai aproape de starea lor naturală, cu atât organismul va avea de unde să-și procure cele necesare. Cu cât alimentația este mai săracă, axată doar pe câteva alimente (dacă mai sunt și procesate…), cu atât organismul este mai slăbit și supus bolilor.

Plantele aromatice

Folosite din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au o largă întrebuinţare, de la prepararea mâncărurilor, la tratarea diverselor afecţiuni, în cosmetică sau, de ce nu, în decoraţiuni.

În gastronomie, ierburile aromatice dau un plus de gust şi de savoare mâncărurilor pe care le pregăteşti sau, pur şi simplu, înfrumuseţează farfuria.

Cu toţii ştim importanţa legumelor într-o alimentaţie sănătoasă, însă de multe ori ignorăm plantele aromatice, considerându-le opţionale şi rău facem, conţinutul de minerale şi vitamine fiind net superior.

Dar să vedem câteva dintre plantele aromatice folosite cel mai des:

  • Coriandru. Coriandrul este o plantă aromatică de la care se folosesc fie frunzele proaspete, fie seminţele pentru a da savoare fripturilor, pestelui, supelor, salatelor. Ce conţine (100 g): vitamina K 388%, Vitamina A 135%, vitamina C 45%, B9 16%, vitamina E 13%, B2 10%, mangan 21%, potasiu 15%, cupru 11%, fier 10%.
  • Busuioc. Busuiocul a fost întotdeauna considerat o plantă sacră, oamenii inventând tot felul de obiceiuri legate de puterea pe care o dă consumul sau simpla atingere a busuiocului. Dintre mirodenii, busuiocul este, fără îndoială, una dintre cele mai apreciate plante, în special în bucătăria italiană, fiind utilizat în supe, sosuri, salate, paste, preparate cu carne şi legume. Ce conţine (100 g): vitamina K 518%, vitamina A 106%, vitamina C 30%, B9 17%, mangan 57%, cupru 19%, calciu şi fier 18%, magneziu 16%.
  • Salvie (măcinată). Salvia este preferata francezilor şi a italienilor care o pun proaspătă, bine mărunţită sau pulbere, în supe, în paste, în peşte şi fructe de mare, în pasta de brânză sau de unt pentru tartine, în sandwich-uri cu ouă sau cu pateu de linte sau fasole, în salate, în pâinea, pateurile, plăcintele şi biscuiţii de casă, în salate şi sucuri de fructe sau în vinul înmiresmat cu salvie. Ce conţine (100 g): fibre 161%, vitamina K 2143%, B6 134%, vitamina A 116%, B9 69%, vitamina C 54%, B1 50%, vitamina E 37%, B3 29%, B2 20%, calciu 165%, mangan 157%, fier 156%, magneziu 107%, cupru 38%, potasiu şi zinc 31%, omega-3 1,23 g.
  • Pătrunjel. Ne-am obişnuit să folosim pătrunjelul pentru aromă, iar în bucătăria noastră este nelipsit. Însă în ultima vreme au început să apară informaţii cum că nu ar fi doar o biată plantă aromată, iar conţinutul lui m-a făcut să-i reevaluez prezenţa în mâncare: vitamina K 2050%, vitamina C 222%, vitamina A 168%, B9 38%, fier 34%, potasiu 16%, calciu 14%, magneziu 12%.
  • Rozmarin (uscat). Rozmarinul este o plantă aromatică folosită mult în bucătăriile cu specific sau influenţe mediteraneene la prepararea cărnii, a legumelor, în supe, mâncăruri pe bază de ouă, umpluturi, dressinguri şi chiar deserturi precum îngheţata, budincile, limonada sau mousse. Ce conţine (100 g): fibre 170%, vitamina C 102%, B9 77%, B6 87%, vitamina A 63%, B1 34%, B2 25%, fier 162%, calciu 128%, mangan 93%, magneziu 55%, potasiu şi cupru 27%, zinc 22%.
  • Oregano (uscat). Planta este folosită mai ales în sosurile de roşii, în legume coapte sau prăjite sau deasupra cărnii la gratar. În bucataria asiatică este adaugat în apa în care se fierbe carnea de vită, pentru că elimină mirosul de vită şi îi dă cărnii un miros deosebit. Se poate amesteca bine cu mâncărurile picante sau foarte aromate şi merge combinat cu măsline, capere şi leuştean. Ce conţine (100 g): fibre 171%, vitamina K 777%, vitamina A 138%, vitamina E 94%, vitamina C 83%, B9 69%, B6 61%, B3 31%, B1 23%, B2 19%, fier 244%, mangan 233%, calciu 158%, magneziu 68%, potasiu 48%, cupru 47%, zinc 30%, fosfor 20%.
  • Măghiran (uscat). În bucătăriile în care este folosit, în cele germanice, orlandeze, ungurească, etc., maghiranul este regăsit în gulaşuri, mâncăruri cu mazăre sau fasole albă, supă de cartofi, reţete cu varză acră, carne de berbec şi porc, vânat, etc. Maghiranul se mai foloseşte pentru aromarea salatelor, mâncărurilor de legume, mâncărurilor cu brânză, perişoarelor sau cartofilor copţi. Ce conţine (100 g): fibre 161%, vitamina K 777%, vitamina A 161%, vitamina C 86%, B9 69%, B6 60%, B3 21%, B1 şi B2 19%, fier 460%, mangan 272%, calciu 199%, magneziu 87%, cupru 57%, potasiu 43%, fosfor 31%, zinc 24%.
  • Mărar. Mărarul proaspat are o aromă mai puternică şi este cunoscut cel mai adesea ca unul dintre ingredientele de baza pentru murături. Mărarul proaspat este bine să fie adaugat în mancare chiar înainte ca aceasta să fie gata. Mărarul poate fi adaugat în supe pentru un plus de savoare sau în diverse sosuri precum sosul Pesto. Presărat peste brânza, mărarul proaspat înnobileaza preparatul. De asemenea, planta poate fi folosită cu succes adăugata peste legume, precum ciuperci, sparanghel, fasole, sfeclă rosie, tomate etc. Ce conţine (100 g): vitamina A 154%, vitamina C 142%, B9 38%, B2 17%, mangan 63%, fier 37%, calciu şi potasiu 21%, magneziu 14%.
  • Mărar (uscat). Ce conţine (100 g): vitamina A 117%, B6 86%, vitamina C 83%, B1 28%, B2 17%, B3 14%, fier 271%, mangan 197%, calciu 178%, magneziu 113%, potasiu 95%, fosfor 54%, cupru 25%, zinc 22%.
  • Tarhon (uscat). În gastronomia franceză, tarhonul este adesea utilizat. Planta aromatică se foloseste la preparatele din carne de pui, peşte, lasagna, la felurile de mâncare pe bază de ou, precum şi la fructele de mare, legume (ciuperci, ceapă, cartofi, praz, conopidă, roşii, morcovi, sparanghel , broccoli, fasole), brânză, orez şi în diverse sosuri. Ce conţine (100 g): B6 120%, vitamina A 84%, vitamina C 83%, B2 79%, B9 69%, B3 45%, B1 17%, mangan 398%, fier 179%, calciu 114%, magneziu 87%, potasiu 86%, cupru 34%, fosfor 31%, zinc 26%, omega-3 2,955 g.
  • Mentă. De la mic dejun la desert şi la feluri sofisticate de mâncare, menta este un ingredient savuros, care dă o notă de prospeţime în bucătărie. Ce conţine (100 g): vitamina A 81%, B9 26%, vitamina C 22%, B2 10%, fier 66%, mangan 56%, calciu 20%, magneziu 16%, potasiu 13%, cupru 12%.
  • Mentă (uscată). Ce conţine (100 g): fibre 119%, vitamina A 212%, B9 132%, B6 129%, B2 84%, B 3 33%, B1 19%, B5 14%, mangan 574%, fier 486%, magneziu 151%, calciu 149%, cupru 77%, potasiu 55%, fosfor 28%, zinc 16%, sodiu 14%, omega-3 2,792 g.

După cum se poate observa, la aceeaşi cantitate (100 g), nu există termen de comparaţie între plantele aromatice şi legume sau fructe ca aport de vitamine şi minerale. Din păcate lucrurile frumoase aici se opresc. Dacă putem mânca lejer o sută de grame de morcovi, ardei gras, castraveţi şi nu numai, nu acelaşi lucru se poate spune despre plantele aromatice.

Şi atunci mai contează că plantele aromatice au un conţinut ridicat de nutrienţi pe suta de grame? Da, cu siguranţă contează dacă avem grijă cel puţin:

  • să le folosim cât mai des în prepararea mâncărurilor noastre;
  • să folosim o cantitate cât mai mare (atât cât ne permite şi gustul).

Dacă v-am trezit interesul şi apetitul pentru plantele aromatice, înseamnă că articolul şi-a atins scopul, dacă l-aţi mai şi distribuit, este excelent.

Cu cât alimentaţia noastră este mai redusă (şi din păcate mulţi oameni tind să se rezume la câteva alimente), cu atât rezervele organismului scad şi corpul nostru devine tarat. O alimentaţie variată în adevăratul sens al cuvântului (nu cu 3 tipuri de legume şi 2 de fructe, ceva carne şi lactate sau, cel mai rău, carne de 3 ori pe zi, iar vegetale de maxim 2 ori pe săptămână), o viaţă activă şi cu vicii cât mai puţine vin în sprijinul sănătăţii noastre, iar calitatea vieţii ar trebui să fie îmbunătăţită măcar sub acest aspect.

Caisele uscate – beneficii

Cine nu a mâncat măcar o dată caise uscate? Dulci şi gustoase, ele reprezentă pe timpul iernii o sursă de fibre, proteine, vitamine şi minerale. Totuşi, spre deosebire de varianta crudă, caisele uscate (100 g) sunt mult mai calorice (241 calorii faţă de 48 calorii) şi au un conţinut ridicat de zahăr, cca. 53 de grame. Tocmai acest conţinut ridicat de zahăr le face să nu fie indicate persoanelor care suferă de hipotiroidie, gastrită hiperacidă, diabet zaharat sau hepatită (înainte de a consuma caise uscate, conultaţi medicul dacă suferiţi de una din afecţiunile menţionate).

Dacă ne-am hotărât să cumpăram caise uscate (100 g), am procedat bine pentru că au beneficiile lor:

  • Vitamina A este responsabilă de funcţionarea normală a multor sisteme ale corpului nostru, de la vederea sănătoasa, la un ten mătăsos şi o podoabă capilară bogată. Aţi terminat de mâncat caisele? Foarte bine, tocmai v-au furnizat 72% din DZR.
  • Vitamina E ne protejează pielea de la lumina ultravioletă, previne deteriorarea celulelor sub acţiunea radicalilor liberi, ajută sistemul imunitar. Vitamina E ajută celulele să comunice în mod eficient şi are rol de protecţie împotriva cancerului de prostată şi a temutei boli Alzheimer, iar aceste fructe delicioase vă oferă 22% din DZR.
  • Vitamina B3 sau niacina are rol de control al reacţiilor biologice ale organismului şi ajută la armonizarea diverselor funcţii ale creierului, un consum regulat de alimente bogate în vitamina B3 oferind protecţie împotriva bolii Alzheimer şi a declinului cognitiv legat de vârstă. Vitamina B3 joacă un rol important şi în prelucrarea grăsimilor din organism. Sună bine? Tocmai aţi mai adăugat 13 procente din această vitamină.
  • Recomandate şi pentru aportul de potasiu, caisele uscate ne oferă 33% din acest preţios mineral.
  • Cuprul intervine în metabolismul glucozei şi al colesterolului, fiind util în hipercolesterolemie şi ateroscleroza, contribuie la absorbţia fierului şi la formarea hemoglobinei, este necesar bunei utilizări a vitaminei C, influenţează funcţionarea muschilor, a nervilor şi a sistemului imunitar, iar caisele uscate aduc un aport de 17%.
  • Organismul uman stochează fierul în maduva osoasă şi îl trimite spre ficat, de unde ajunge în globulele roşii, apoi în sânge. Dacă o persoană limitează doza de fier şi ciclul absorbţiei este afectat, se ajunge la un deficit de fier. Dacă rezervele de fier din organism sunt şi ele afectate atunci deficitul de fier cauzează anemie. Pentru o absobţie optimă, fierul are nevoie şi de vitamina C. Deşi caisele uscate oferă un procent bunicel de fier (15%), acesta este non-hem ceea ce-l face să fie absorbit într-o cantitate mult mai mică decât fierul hem, aşa că veţi avea nevoie de multă vitamina C.
  • Manganul potenţează activitatea multor enzime şi a vitaminelor din complexul B, are efecte benefice asupra sistemului nervos, micşorând iritabilitatea şi facilitand capacitatea de memorare, participa la sinteza colagenului şi la metabolismul glucidelor, ajută la reducerea inflamaţiilor în artrita reumatoidală, iar caisele uscate aduc 12% din acest mineral.
  • Un conţinut ridicat de fibre (25%) ajută digestia şi tranzitul intestinal.

Iată, deci, câteva beneficii ale consumului de caise uscate. Poate că nu sunt singurele, poate că nu sunt cele mai importante, dar niciun aliment singular nu va face minuni. Alături de alte alimente, şi aceste fructe vor contribui cu siguranţă la sănătatea voastră.

ATENŢIE! Dacă le veţi cumpăra din supermarket, citiţi cu atenţie eticheta căci e posibil să vină “la pachet” şi cu niscaiva e-uri! Vă puteţi feri de acest inconvenient folosind aplicaţia noastră pentru Android, Info E-uri.

Alimentele şi potasiul

Potasiul este un nutrient esenţial pentru om care ajută la buna funcţionare a muşchiului cardiac care este dependent de concentraţia potasiului, a nervilor, precum şi a creierului. Este implicat în depozitarea carbohidraţilor folosiţi de muşchi drept combustibil. Numeroase enzime au nevoie de potasiu pentru a funcţiona.

Un deficit de potasiu provoacă oboseală, iritabilitate şi hipertensiune arterială. Excesul de potasiu prezintă simptome cum ar fi hiperexcitabilitatea musculară (spasme musculare), tulburări neurologice, oboseală, diaree şi aritmii cardiace.

Şi ce alimente ar trebui să consumăm ca să obţinem cât mai mult potasiu? Pentru o alimentaţie sănătoasă este bine să consumam cât mai multe alimente, de preferinţă neprocesate industrial, dar, dacă avem nevoie de potasiu în particular, iată câteva alimente cu un conţinut de peste 10% din DZR:

  • Roşii uscate la soare, 100 g – 98%.
  • Caise uscate, 100 g – 33%.
  • Fistic, 100 g – 29%.
  • Migdale, 100 g – 21%.
  • Somon la grătar, 100 g – 18%.
  • Fasole albă fiartă, 100 g – 16%.
  • Spanac crud, 100 g – 16%.
  • Cartof dulce copt, 100 g – 14%.
  • Lapte de capră, o cană – 14%.
  • Avocado, 100 g – 14%.
  • Lapte de vacă (nu cel din comerţ), o cană – 11%.
  • Seminţele de dovleac neprăjite, 100 g – 11%.

Cinci superalimente ale lunii august

Se pare că oamenii sunt fascinaţi de topuri din toate domeniile, nu numai în nutriţie. Şi pentru că sunt la modă şi pentru că îmi plac şi mie (din multe şi variate motive), am hotărât să scriu şi eu un top, primul, dar cu siguranţă nu ultimul: “5 superalimente ale lunii august”.

Titlul nu este ales întâmplător. Urmează luna august sau gustar, o lună bogată în legume şi fructe şi care parcă îmbie omul să alcătuiască diveste topuri. Interesant este că articolul nu le apraţine, ci este o preluare a unui articol pe care îl puteti citi aici. Pe pagina respectivă există trimiteri la alte site-uri şi stau să mă întreb dacă le-au deschis. Şi dacă da, ce au înteles? Aaa, şi încă un aspect important “coacăze” în engleză se spune “currants”, pe site-ul original era vorba de “blackberries” care înseamnă “mure” – altă mâncare de peşte!

Revenind la top, cele 5 superalimente sunt: pepenele galben, dovlecelul, vânăta, coacăzele şi dovleceii galbeni, pe care le vom analiza individual.

  1. Pepenele galben. “O porţie de pepene galben conţine doar 46 de calorii şi întreaga DZR de vitamina A şi C. (…) De asemenea, este o sursă bogată de potasiu (…).” Porţia de pepene este de 177 g (1 cup, balls), adică fără coajă şi sâmburi şi într-adevăr ne oferă 120% din vitamina A şi 108% din vitamina C, însă potasiu nu are decât 14% şi din punctul meu de vedere nu este o sursă bogată, ci doar una bună. Conţinutul caloric pentru această porţie nu este de 46 de calorii, ci de 60, dar de ce să ne obosim să verificăm când putem copia greşeala lui huffingtonpost.com! ATENŢIE! Pentru a beneficia de aceste procente din vitaminele A şi C trebuie să mâncaţi 177 de grame de pepene, fără coajă, fără sâmburi. Eu mănânc doar o felie, iar o felie de 69 g conţine 47% vitamina A, 42% vitamina C şi doar 5% potasiu. Dacă şi voi mâncaţi la fel şi credeţi că vă faceţi necesarul din vitaminele A şi C, surpriză: vă înşelaţi!
  2. Dovlecelul. “O porţie de dovlecel conţine doar 29 de calorii, multă fibră, vitamina A, C, K şi potasiu.” O porţie (180 g) de dovlecel conţine muuultă fibră – cam 10% din DZR, 40% vitamina A, 14% vitamina C, 9% vitamina K şi potasiu 13%, ceea ce-l transformă într-o sursă bună de vitamina A. Nu am înţeles de ce este potasiul menţionat când cel mai important (cantitativ) mineral este manganul cu 16%.
  3. Vânăta. “Vânăta este o importantă sursă de vitamina B6, K şi fibră.” Conform site-ului străin pentru fiecare 99 de grame de vânătă, vom avea 10% fibre, 4% B6, 4% vit. K. Cred că poate fi vânăta o sursă bună dacă mâncăm măcar de 4 ori pe atât.
  4. Coacăzele. “De asemenea, conţin potasiu, vitamina E, fibră, vitamina C, fiind printre cele mai bogate fructe în vitamina C (150-200 mg la 100 de grame de fructe), K şi mangan.” Coacăzele negre (100 g) conţin 9% potasiu, 5% vitamina E, 0% fibră (oops!), 302% vitamina C, 0% vitamina K (Oops!… I did it again!) şi 13% mangan. Din păcate, pe site-ul de unde s-au inspirit era vorba de MURE, iar în cazul MURELOR lucrurile stau cam aşa: 144 grame conţin 7% potasiu, 8% vitamina E, 31% fibre (aşa mai merge), 50% vitamina C, 36% vitamina K şi 47% mangan. Deci nu mâncaţi coacăze pentru fibre şi vitamina K.
  5. Dovleceii galbeni. “Dovlecelul galben face parte din familia curcubitaceelor şi conţine fibră, vitamina C, K, potasiu şi foarte puţine calorii. De asemenea, conţine şi mangan (…).” 180 de grame de “Squash, summer, crookneck and straightneck, cooked, boiled, drained, without salt” ne oferă 10% fibră, 16% vitamina C, 10 % vitamina K, 9% potasiu şi 14% mangan.

În concluzie, în unele cazuri procentele sunt foarte bune, în altele sunt decente, dar sunt şi situaţii când sunt sub 10% şi atunci mă întreb de unde această etichetă de “superaliment”.

Vreţi un superaliment? Încercaţi… cimbrul uscat. Asta dacă îl puteţi mânca!

Seminţele de dovleac, gustul copilăriei

În copilărie mâncam seminţe de dovleac pentru gustul inconfundabil şi pentru plăcerea de a le sparge. Cumpăram de la colţ de stradă unul-două căpăcele din aceste seminţe delicioase (căci erau delicioase sărate şi prăjite) şi scuipam cojile în faţa blocului spre disperarea vecinilor.

Astăzi le mâncăm la micul dejun sau le punem în pâine, alegând varianta neprăjită că, deh, sunt mai sănătoase mai ales că suntem “bombardaţi” cu informaţii privind efectele miraculoase ale acestor seminţe.

Se fac studii (sau nu?), se prezintă informaţiile ca pe nişte axiome şi ni se înşiră 5, 9, 13 beneficii (uneori de top) pentru inimă, diabet, prostată, cancer, somn, osteoporoză, anxietate, crampe musculare, imunitate ş.a., dar niciodată nu se prezintă sursa.

Sunt atât de multe alimente care fac de toate şi te vindecă de orice că, inevitabil, apare întrebarea: chiar aşa să fie? Toate sunt bogate în vitamine şi minerale, fitonutrienţi, proteine, antioxidanţi, flavonoizi şi multe altele încât mă întreb de ce mai prosperă companiile care produc suplimente alimentare.

Şi totuşi seminţele de dovleac sunt bune la ceva? Cu siguraţă că da, cel puţin aduc un aport important de minerale, iar fiecare mineral cu rolul lui în menţinerea sănătăţii. De exemplu zincul este implicat în foarte multe procese metabolice, în reglarea nivelului de vitamină A, în funcţionarea pancreasului.

Prin conţinutul de magneziu, seminţele de dovleac combat anxietatea, durerile de cap şi crampele musculare.

Manganul activează câteva enzime care influenţează metabolismul glucidelor, aminoacizilor şi al colesterolului, activează enzima care participă la formarea colagenului care este responsabil cu vindecarea rănilor.

În cazul vitaminelor, cantităţile sunt mult mai mici. Seminţele de dovleac sunt o sursă bună de vitamina K, 50 de g (neprăjite) furnizând 32% din doza zilnică recomandată. Din complexul de B-uri cel mai mare procent este din B2 – 10%, B1, B3, B6 şi B9 fiind sub această valoare.

În afară de vitamine şi minerale, seminţele de dovleac ne oferă şi toţi aminoacizii esenţiali şi non-esenţiali, precum şi omega-3 (90 mg) şi omega-6 (10351 mg), însă raportul nu este unul optim (între 1/1 şi 1/5).

Cu un conţinut ridicat de minerale, având şi vitamine, aminoacizi, omega-3 şi omega-6, seminţele de dovleac sunt importante pentru o alimentaţie diversificată într-o lume în care produsele industrializate pot ocupa un procent mare din hrana noastră zilnică. Dacă oferă toate beneficiile pe care le găsim descrise, eu nu sunt în măsură să răspund şi atâta timp cât nu sunt indicate şi sursele şi metodologia de lucru (cine a făcut studiile, pe ce s-au făcut studii, care au fost criteriile avute în vedere etc.) voi fi circumspectă în această privinţă. Cu alte cuvinte, din punctul meu de vedere, consumul seminţelor, şi nu numai, face parte dintr-o alimentaţie diversificată, nu reprezintă un tratament pentru diverse afecţiuni. Dacă totuşi ajută şi în tratarea diverselor afecţiuni, cu atât mai bine.

Mai jos aveţi tabelul cu procentele din DZR pentru 50 de grame de seminţe de dovleac neprăjite (uscate).

Seminţele de dovleac 50 g*
Calorii 270 kcal – 14%
Grăsimi – 36%
Grăsimi saturate – 22%
Carbohidraţi – 3%
Fibre – 8%
Proteine – 25%
Vitamine* Minerale*
Vit. A – 4% Calciu – 2%
Vit. C – 1,6% Fier – 41%
Vit. E – 5% Magneziu – 67%
Vit. B1 – 7% Fosfor – 58%
Vit. B2 – 10% Potasiu – 11%
Vit. B3 – 4% Zinc – 25%
Vit. B6 – 5% Cupru – 34%
Vit. B9 – 7% Mangan – 75%
Vit. B5 – 1,5% Seleniu – 4%
Vitamina K – 32%

* procent din DZR

Albuş vs. gălbenus

Care este mai bun: albuşul sau gălbenusul de ou? Depinde! Şi totuşi?

Mulţi oameni (specialişti sau profani) recomandă consumul albuşului, acesta fiind bogat în proteine… şi cam atât aş adăuga eu. Albuşul (crud), cca 33 g, conţine 4g proteine adică 8% din DZR unde regăsim toţi aminoacizii esenţiali şi ceva minerale şi vitamine, nu foarte multe şi în procente modeste (seleniu 9% şi B2 9% cele mai mari de altfel, magneziu potasiu, sodiu şi B5). Ceea ce este important, pe lângă conţinutul de proteine, este faptul că nu conţine deloc colesterol. Pe de altă parte albuşul declanşează mai multe reacţii alergice decât gălbenuşul.

Gălbenuşul (crud) în schimb conţine mult mai multe vitamine şi minerale, conţine în plus omega 3 şi omega 6. Deşi diferenţa de proteine este mică, într-un gălbenuş (17 g) găsind 3g proteine şi, din nou, toţi aminoacizii esenţiali, spre deosebire de albuş gălbenuşul conţine şi colesterol (210 mg din 300 mg cât ar trebui să consumăm zilnic) şi 5 g de grăsimi din care 2 g sunt saturate.

Cu avantajele şi dezavantajele fiecăruia, din lupta albuşului cu gălbenuşul pentru supremaţia nutritivă părerea mea e că va câştiga… oul… ca întreg, ca parte dintr-o alimentaţie diversificată. Atâta timp cât nu se fac abuzuri (unii recomandă de exemplu 3 ouă pe săptămână) şi dacă încercăm să consumăm “ouă de ţară”, adică acele ouă provenite de la “găinile alergate” şi care mănâncă ce a lăsat natura, nu concentrate, de ce nu ar fi oul un aliment la fel de important în alimentaţie?

Bananele – beneficii

De mică am învăţat că trebuie să mănânc banane deoarece sunt excelente pentru organism, că o banană echivalează cu o friptură ca şi aport nutritiv (atât calorii, cât şi proteine). Acum că am crescut – suficient cât să suport şi un adevăr crud – m-am hotărât să investighez mai atent beneficiile acestui fruct.

Zis şi făcut (ştiti voi 100 grame unitatea de măsură), iar primul lucru pe care-l descopăr cu plăcere este că nu e chiar atât de calorică precum credeam (deh, dacă a fost comparată cu friptura), ci are doar 4,45% din doza zilnică recomandată.

Este o sursă bună de fibre, 10%, poate de aceea se recomandă atât în cazul în care suferim de constipaţie, cât şi de diaree, fibrele reglând tranzitul intestinal. Consumul de banane este important şi pentru aportul de vitamina B6 (18%), vitamina C (10%), mangan (13%) şi potasiu (10%).

Din păcate mitul echivalenţei cu friptura nu este singurul, însă unele sunt de-a dreptul exagerate şi total nedocumentate.

“Bananele conţin un nivel crescut de fier care stimulează producţia de hemoglobină în sânge şi ajuta la ameliorarea anemiei.” Am tot citit despre conţinutul de fier din banane şi stau şi mă întreb de unde scot informaţiile acestea. O sută de grame de banane conţine 0,3 mg fier, adică 2% din necesarul zilnic de 18 mg. O fi fierul cel care stimulează producţia de hemoglobină şi o ajuta la ameliorarea anemiei, dar 2% este insignifiant cu atât mai mult cu cât este şi fier non-heminic, iar acesta se asimilează în proporţie de 2%-20% din acel uriaş 0,3 mg.

“Persoanele care suferă de depresie se simt mai bine după ce mănâncă banane. Aceasta se explică pentru că bananele conţin triptopfan (…)”. Urmează o ştire senzaţională care îţi va schimba viaţa (ca să-i parafrazez pe cei din media) banana (100 g) conţine “impresionanta”, “uriaşa” cantitate de 9 mg. Organizația Mondială a Sănătății propune o cantitate de 3,5 mg/kg corp pentru combaterea bolii numite pelagra (incapacitatea organismului de a absorbi fie niacina, fie triptofanul); în altă parte am găsit că avem nevoie zilnic de 250 mg de triptofan. Or, în situaţia dată, banana vine cam cu 3-4% din necesar.

Nu consumaţi banane doar pentru că sunt bogate în vitamina A, vitamina E, calciu, zinc aşa cum ne recomandă kudika.ro, fiecare fiind în proporţie de 1% din DZR. Curată bogăţie!! Nu căutaţi nici vitamina K, nu veţi găsi mai mult de 6‰ (şase la mie) adică 0,5 micrograme din cele 80 cât avem nevoie zilnic.

“Atunci când o compari cu un măr, banana are de patru ori mai multe proteine, de două ori mai mulţi carbohidraţi, de trei ori mai mult fosfor, de cinci ori mai mult vitamina A şi de câte două ori, celelalte minerale şi vitamine.” Şi mai face şi curăţenie prin casă, spală rufe şi îţi îngrijeşte şi plantele, că de cele menţionate nici vorbă. La aceeaşi cantitate:

  • banana are un gram proteine, mărul nu – nici vorbă că ar avea de 4 ori mai mult.
  • banana are 23 g carbohidraţi faţă de 14 g, pe aproape, dar nu de 2 ori – poate doar rotunjit. Hai să fim totuşi indulgenţi şi să zicem că au avut dreptate.
  • de trei ori mai mult fosfor? Nu, doar de două ori (22mg faţă de 11mg în măr).
  • banana conţine 64 UI vitamină A, mărul 54 UI – dacă la ei asta înseamnă de cinci ori mai multă vitamină A, la mine înseamnă GOGOMĂNIE!

Şi atunci de ce consumăm banana? O consumăm pentru că asta înseamnă o dietă variată. O consumăm pentru că alături de alte alimente ajută organismul să se menţină sănătos. O consumăm pentru că ne place, pentru că mai bine mâncăm o banană decât un parizer sau alt mezel. Dar nu o consumăm pentru că ne mint unii frumos, cel puţin nu eu!