Mmmm… hamburger

Fie că spunem fast-food (mâncarea preparată rapid și care este servită în restaurantele de specialitate), fie junk food (alimentele cu valoare nutritiva mica, care sunt bogate in calorii, grasimi, zahar, sare), inevitabil ne gândim și la hamburger. Și când vorbim de hamburger cred că ne vine în minte un anumit brand (nu o să îi dau numele ca să nu fiu acuzată de orice fel de publicitate).

Dacă la început a fost văzut bine, astăzi hamburgerul a devenit infam, „bucurându-se” de o publicitate negativă agresivă. De ce? Ce are bietul preparat atât de dăunător încât să nu mai vrei să-l mănânci?

Apelez iar la dl. Google pentru a căuta ce conține hamburgerul și, surpriză, găsesc:

Chiflă regular 52g [făină albă de grâu, apă, zahăr, ulei vegetal rafinat nehidrogenat de floarea soarelui, drojdie, sare iodată, agent de tratare a făinii (emulsifianți: stearoil 2-lactilat de sodiu, esteri mono și diacetil-tartrici ai mono și digliceridelor cu acizi grași, făină albă de grâu, agent antiaglomerant: carbonat de calciu, antioxidant: acid ascorbic, enzime), conservant: propionat de calciu. Poate contine semințe de susan], carne vită (tocată și congelată) 44 g (carne vită, condimente pentru grill (Sare Iodată, piper negru măcinat, extract piper negru), ketchup (pastă de tomate-66%, sirop de fructoză-glucoză, oţet, sare, extract de condimente), castraveți murați (castraveţi, apă, sare, oţet, agent de întărire-E509, aromă naturală, conservant-E202), ceapă hidratată, muștar (otet, apă, seminte de muștar-13%, sare, condimente, aromă).

Valori nutriționale:

Calorii

Grăsimi

Glucide

Fibre

Proteine

Sare

Hamburger 106 g

254

8,8 g

30 g

2 g

13 g

1,3 g

Din care Acizi grași saturați

Din care Zaharuri

3,5

6,6 g

Putem observa că în banalul hamburger avem 7 aditivi:

  • suspecți: E282 propionat de calciu cu următoarele reacții adverse posibile diminuarea simtului gustativ, diminuarea simtului olfactiv, poate provoca migrene, E202 sorbat de potasiu care poate provoca alergii.
  • nepericuloși: E481 stearoil 2-lactilat de sodiu, E472e esteri mono și diacetil-tartrici ai mono și digliceridelor cu acizi grași, E170 carbonat de calciu, E300 acid ascorbic, E509 clorură de calciu.

Am rămas surprinsă că nu am regăsit niciun aditiv periculos, dar surpriza se oprește aici. De ce? Pentru că la o analiză mai atentă observăm și alte ingrediente în aparență inofensive: extract de condimente, aromă naturală, condimente, aromă. Să fie toate acestea o altă denumire pentru monoglutamatul de sodiu? Să conțină ele și monoglutamat de sodiu? Nu putem ști.

O altă problemă este carnea de vită. Da, atâta timp cât nu știm ce fel de carne s-a folosit, putând fi foarte bine resturi de carne care „cad” de la procesarea carcasei de vită… Și știm foarte bine filmulețele virale cu carnea tocată folosită la prepararea hamburgerilor!

Cât de periculos este să mănânci hamburger? Habar nu am! Sincer! Cât de periculos este să mănânci carne tocată și pâine din comerț? Sunt mezeluri mult mai nocive decât hamburgerul.

Dăunează el sănătății? În funcție de frecvență aș îndrăzni să spun. Știu, este înfierat peste tot și de toată lumea, dar un hamburger mâncat o dată pe an mi-e greu să cred că ne va scădea durata de viață sau ne va îmbolnăvi incurabil.

Recunosc că îmi place să mănânc o dată pe an un hamburger. Este un soi de tabiet ca la întoarcerea de la mare să oprim și să ne luăm unul cu o porție de cartofi prăjiți și un suc.

Și pentru că am amintit de cartofi și suc, ar trebui să vedem ce conțin și acestea, nu credeți?

Cartofi prăjiți: Cartofi tăiaţi, prăjiţi, congelaţi, ulei vegetal, dextroză, stabilizator: difosfat de sodiu; sare iodată; grăsime pentru prăjit (ulei vegetal, antispumant E900).

Nici cartofii nu duc lipsă de aditivi:

  • suspecți: E450 difosfat de sodiu care poate tulbura echilibrul calciu / fosfat. Consumul excesiv poate tulbura echilibrul calciu / fosfat, ceea ce duce la dureri de cap, greata, varsaturi, deshidratare, diaree, sete, ameteli si confuzie mentala.
  • nepericuloși: E900 dimetil polisiloxan.

Calorii

Grăsimi

Glucide

Fibre

Proteine

Sare

Cartofi prăjiți 114 g

341

16,5 g

42 g

4,1 g

3,8 g

0,7 g

Din care Acizi grași saturați

Din care Zaharuri

1,5

0,4 g

Coca Cola: apă, zahar, dioxid de carbon, colorant caramel E150d, acidifiant acid fosforic, arome naturale inclusiv cafeina.

E150d caramel sulfit de amoniu are ca reacții adverse:

  • Reduce absorbția vitaminelor
  • Poate provoca hiperactivitate
  • Poate avea efecte negative asupra genelor, creșterii, intestinelor și rinichilor.

E338 sau acidul fosforic în doze mari încetinește asimilarea calciului (mărind riscul de osteoporoză), magneziului și fierului.

Calorii

Glucide

Coca cola 400 ml

168

42 g

Din care Zaharuri

42 g

Buun, am terminat masa… Știu, să-mi fie de bine! Clar îmi e, cel putin papilelor mele gustative le e și creierului, așa…, un pic…

Analizând mai atent mâncarea, descopăr de fapt că am păpat 763 calorii goale, lipsite de valoare nutritivă, cam multe glucide și grăsimi. Cam mult pentru o masă, iar dacă genul acesta de masă devine o regularitate, ei bine, vă imaginați și voi!

P.S. Informațiile nutriționale sunt culese de aici.

Carnea (nu) trebuie să lipsească?

Cârnați, mici, sarmale, chiftele, friptură la grătar, acestea sunt mâncărurile care ne vin în minte când ne gândim la carne. Pe de altă parte când spunem carne ne gândim inevitabil și la cuvântul proteină pentru ca mai apoi să trecem la aminoacizi, cărămizile din care sunt construite proteinele. Din acest punct de vedere carnea conține cantități mari din toți aminoacizii esențiali ceea ce o face importantă pentru alimentație.

Dacă multă vreme carnea a fost un soi de zeitate a regimului alimentar sănătos, în ultima vreme a ajuns să fie paria alimentelor și tocmai asupra acestui lucru mă voi opri și eu.

Hulită și arătată cu degetul ca fiind responsabilă pentru diferite afecțiuni, carnea este acuzată printre altele și de toxicitate și de cancer.

Carnea și toxicitatea.

carne cu hormoniEste carnea toxică? Să vedem: în zilele noastre animalele/păsările sunt crescute (din diverse motive de natură financiară, dar nu numai) intensiv (spații mici, lumină puțină sau deloc în cazul păsărilor etc.), în condiții sanitare cel puțin discutabile, hrănite cu concentrate, administrându-le diverse antibiotice și medicamente, înmulțite selectiv etc. În aceste condiții carnea provenită de la ele nu mai este sursa de hrană care a dus la apariția și dezvoltarea lui homo sapiens și, da, cred ce putem afirma că aceasta este toxică.

Carnea și e-urile.

Pentru a fi apreciată de noi, consumatorii, carnea trebuie conservată și prezentată într-o formă cât mai atrăgătoare, iar gustul trebuie să ne determine să o cumpărăm iar și iar. Conservarea se făcea în mod tradițional cu ajutorul sării, uscării și afumării. Astăzi se face cu ajutorul conservanților, aditivi alimentari majoritatea dintre ei fiind considerați periculoși.

Forma atrăgătoare este realizată tot cu ajutorul aditivilor de tipul antioxidanților sau coloranților (carminul este cel mai des întâlnit) la care se adaugă diverse substanțe care să îi confere și o textură perfectă.

Însă peste toate acestea tronează gustul. Dacă gustul nu este bun, degeaba arată bine că a doua oară nu îl mai cumpărăm. Gustul produselor din carne este „ajustat” cu sprijinul celebrului monoglutamat de sodiu. MGS, pe lângă multiplele probleme pe care le provoacă, nu face decât să vândă o iluzie a gustului, să dea dependentă, să păcălească creierul în asemenea mod încât noi să trăim cu impresia că acel aliment este cel mai bun mâncat vreodată. Cu alte cuvinte monoglutamatul este magicianul care vinde o iluzie, iluzia gustului bun.

În aceste condiții carnea procesată ar trebui să lipsească cu desăvârșire din alimentația noastră sau, cel puțin, să o evităm pe cât posibil.

Carnea și cancerul.

Diferite studii efectuate în diverse țări au arătat că cei care consumă carne des sunt mai predispuși apariției cancerului, printre care cel de colon, de sân sau pancreas de exemplu. Aceste studii nu mi se par deloc surprinzătoare având în vedere ce scriam mai sus când am vorbit despre carne și toxicitate. Probabil numărul bolnavilor de cancer va crește atâta timp cât carnea pe care o mâncăm provine de la animale crescute intensiv și atâta timp cât aditivii vor face parte din alimentația curentă. Dacă pe lângă cancer mai adaugăm și lista bolilor asociate consumului ridicat de carne, lucrurile nu sunt deloc încurajatoare.

Este vina cărnii ca substanță? Nu cred. Cred că mai degrabă este rezultatul societății în care trăim, a oportunismului marilor crescători de animale, a indiferenței și incapacității autorităților de a lua măsuri pe termen mediu și lung. Și mai cred că este un pic și vina noastră că ne complacem în această situație, că nu luăm atitudine față de cei care ne servesc zi de zi otravă cu bună știință.

A fost omul construit să mănânce carne?

Un fragment de craniu descoperit în Tanzania arată că strămoșii noștri vechi mâncau carne de cel puțin 1,5 milioane de ani.

Charles Musiba, profesor asociat de antropologie la Universitatea din Colorado din SUA care a ajutat la descoperire, a declarat: „Consumul de carne a fost întotdeauna considerat unul dintre lucrurile care ne-au făcut oameni, alături de proteină care a contribuit la creșterea creierul nostru. Munca noastră arată că în urmă cu 1,5 milioane ani nu am fost mâncători de carne oportuniști, am fost vânători și mâncători activi de carne.”

„Știu că acest lucru va suna groaznic pentru vegetarieni, dar carnea ne-a făcut oameni”, a declarat cercetătorul Manuel Domínguez-Rodrigo, un arheolog de la Universitatea Complutense din Madrid.

homo erectusAvem colonul scurt, intestinul subțire lung și o mulțime de acid clorhidric în stomac pentru ajuta la descompunerea proteinelor animale. Lungimea diferitelor părți ale sistemului nostru digestiv este undeva la mijloc între carnivore și erbivore, indicând faptul că oamenii sunt „concepuți” pentru a fi omnivori.

Concluzie.

Carnea a fost și va face parte, probabil, multă vreme din alimentația noastră. A încerca să renegăm condiția noastră de „omnivori” este prea mult din punctul meu de vedere.

Putem acuza consumul de carne (indiferent că ne referim la ea ca atare sau la derivatele din carne) de multe afecțiuni și cred că acest consum are un rol important în producerea lor, dar nu pentru că este ceva în neregulă cu alimentul ca și concept, ci, mai degrabă, se datorează acestei industrii care furnizează produse îndoielnice. Cu alte cuvine o carne „curată” poate fi un aliment la fel de sănătos ca oricare altul și ar trebui consumată. Produsele rafinate, prelucrate, industrializate sunt cele care ne îmbolnăvesc încet și sigur.

Da, ne-ar fi mai bine fără carnea și mezelurile care se găsesc pe rafturile supermarketurilor, dar, repet, nu pentru ca a fost dintotdeauna dăunătoare sănătății, ci pentru că ceea ce se vinde este adevărata sursă de otravă!

Soia, controversa continuă

Detestată, recomandată și controversată, cred că aceste trei cuvinte pot descrie scurt și la obiect istoria plantei numite SOIA.

Detestată pe vremea comunismului, soia și produsele din soia au apărut ca prin minune drept alimente miraculoase și sănătoase în secolul 21 datorită informațiilor care se propaga dacă nu cu viteza luminii, cel puțin cu viteza internetului. Timp de secole, asiaticii au consumat produse din soia fermentată și s-au bucurat de beneficiile sănătoase ale acestora, dar din păcate, în ultima vreme produsele nefermentate și procesate le-au luat locul celor sănătoase în toată lumea.

Laptele, uleiul, brânza, burgerii, crenvurștii, înghețata ş.a. toate din soia nu sunt deloc nutritive, ci, din contră, foarte toxice.

Supranumită și „proteina vegetală completă” sau „carnea vegetală”, soia începe să o ia la vale pe toboganul popularității datorită avalanșei de noi informații mai ales cele despre soia modificată genetic.

Soia modificată genetic este crescută pentru a rezista erbicidelor, pentru a crește rapid și ieftin, dar în schimb este plină de pesticide toxice.

Dar de ce au apărut opinii împotriva proteinei complete?

În primul rând soia și produsele din soia conțin anumiți antinutrienți care interferează cu enzimele care digeră proteinele. Cu alte cuvinte soia conține hemaglutinină, goitrogeni și acid fitic.

Hemaglutinina este o substanță care face ca celulele roșii din sânge să se transforme în tromboze (cheaguri de sânge) ce rețin oxigenul. Goitrogenii blochează sinteza hormonilor tiroidei și interferează cu metabolismul specific, iar acidul fitic reduce absorbția mineralelor precum calciu, magneziu, fier sau zinc.

Odată ajunsă mâncarea în stomac, tractul digestiv secretă enzime pentru a o descompune și pentru a elibera nutrienții, producându-se astfel asimilarea lor în organism. Conținutul ridicat de inhibitori de enzime, precum tripsina din soia nefermentată, îngreunează digestia și duc la imposibilitatea digerării complete a proteinelor și carbohidraților din produsele din soia. Rămânând incomplet digerate, aceste alimente hrănesc bacteriile dăunătoare din intestinul gros, ducând la balonare și disconfort abdominal.

În al doilea rând soia conține isoflavoni. Aceștia sunt fitoestrogeni care afectează funcția endocrină, pot cauza infertilitate și cancer mamar la femei. Laptele de soia băut zilnic poate afecta și ciclul menstrual.

În al treilea rând, soia conține acid glutamic ca multe alte plante de altfel. Acidul glutamic în sine este un aminoacid răspândit pe scară largă. Se găsește în mod natural în toate celulele vii ca parte a proteinelor. Numai o fracțiune de glutamat în produsele alimentare este în forma sa „liberă” și numai glutamatul „liber” poate intensifica aroma alimentelor. O parte din savoarea roşiilor, produselor fermentate din soia, extractelor de drojdie, produselor proteice fermentate sau hidrolizate (cum ar fi sosul de soia și pasta de fasole fermentată) se datorează prezenței ionilor liberi de glutamat.

Am fi putut s-o mâncăm pentru a ne asigura acizii grași esențiali omega 6 și omega 3. Se consideră că un raport optim de omega 6 : omega 3 în dieta omului este de 4:1. Boabele de soia fierte au un raport de până la 7,5:1 ca și vlăstarii de altfel. Dezastru și la acest capitol.

Nu în ultimul rând, soia are niveluri toxice de aluminiu. Soia trebuie să treacă printr-un proces tehnologic pentru a deveni izolat proteic din soia. În cadrul acestui proces, soia este procesată în containere din aluminiu, iar astfel produsul final este contaminat. Aluminiul afectează dezvoltarea creierului, determină comportament antisocial, probleme de învățare, alzheimer și demenţă.

Prelucrarea intensivă pentru a hidroliza proteina din soia în proteină vegetală produce și excitotoxine, cum ar fi glutamatul (gândește-te la MGS) și aspartatul (o componentă a aspartamului) ca produse secundare. Excitotoxinele de origine alimentară sunt omniprezente în produsele alimentare prelucrate și provoacă moartea celulelor nervoase.

Cu toate acestea soia ne-a invadat alimentația, găsindu-se în zeci de feluri de mâncare fie că este menționată, fie că nu. De cele mai multe ori însă este ascunsă în produse alimentare sub diferite denumiri precum:

  • proteine vegetale hidrolizate (PVH);
  • proteine vegetale texturate (PVT);
  • lecitină;
  • monodigliceride;
  • glutamat monosodic;
  • ulei vegetal;
  • vitamina E.

Și, dacă nu v-am convins încă, rețineți că soia poate provoca alergii. Oamenii care sunt deja alergici la grâu, fasole, lapte sau alte alimente pot avea reacții alergice la soia.

Dar, dacă este așa de dăunătoare, de ce asiaticii o consumă?

Asiaticii nu mănâncă soia nefermentată precum mănâncă alte legume pentru că soia conține acele cantități mari de toxine naturale și antinutrienţi despre care vorbeam mai sus. Fermentarea este o condiție obligatorie pentru îndepărtarea lor. Pentru consumul uman, cantități mici de soia fermentată cum se regăsește în gastronomia asiatica tradițională: miso, natto, tempeh, shoyu și tamari, nu vor crea probleme.

Ieftină și eficientă datorită multiplelor întrebuinţări, de la hrana umană la cea animală, soia a intrat pe piață și va rămâne probabil pentru multă vreme. Ce se va întâmpla cu noi, cu sănătatea noastră numai timpul va spune. Probabil ne vom adapta, măcar o parte din noi, așa cum ne-am adaptat și la alte alimente.

Citiți și:

http://www.thehealthyhomeeconomist.com/170-scientific-reasons-to-lose-the-soy-in-your-diet/

https://www.mercola.com/article/soy/avoid_soy.htm

http://ecologycenter.org/terrainmagazine/spring-2007/the-dish-on-soy/

http://authoritynutrition.com/is-soy-bad-for-you-or-good/

Salata de spanac

Pentru ca sunt fan salată de spanac (baby spanac mai exact) nu am putut să mă abțin și să nu caut să aflu ce mănânc. Și pentru că îmi fac singură documentările, nu am încredere în informațiile ce se găsesc pe internet pentru că am văzut cum sunt scoase cifrele din burtă, am rămas mai mult decât surprinsă de rezultatele obținute. Pentru salată am folosit o caserolă de baby spanac de 200 g, un ardei gras roșu mediu (119g), un morcov mediu (61 g) ras, 10 g parmezan, zeama de la o jumătate de lămâie, ulei de măsline și sare (de ultimele trei nu am mai ținut cont la calculul valorilor).

Iată ce a ieșit:

mineralevitamine

spanacSpanacul este recomandat celor care se refac după o boală grea, precum și în stări de oboseală și epuizare. Iar cu toții știm că este indicat anemicilor datorită conținutului de fier. Aici trebuie făcute câteva precizări: deși spanacul conține 15% din DZR la suta de grame, acesta este fier non-hem și se absoarbe în proporție de 2-20% din cantitatea ingerată, adică foarte puțin, iar diverși factori pot influența absorbția lui. Puteți citi mai multe despre fier în articolul destinat lui. Însă puțini știu că spanacul este mult mai important pentru vitamina A, K și B9, iar și mai puțini că în el (tot în 100 g) găsim 14% din doza de triptofan (un aminoacid esențial ).

ardei_gras_rosuArdeiul gras roșu este o sursă excelentă de vitamina C și A, dar și de fibre – 10% din necesar pentru ardeiul folosit de mine la salată.

 

morcovi Când eram copil,  mama spunea că, dacă mănânc mulți morcovi, o să mi se facă ochii albaștri. Acum sunt adult, iar ochii mei au rămas căprui din două motive simple: nu m-am omorât cu mâncatul morcovilor și nici nu mi-am pus lentile de contact. Dincolo de gluma nevinovată a mamei mele, adevărul este că morcovii sunt și ei o sursa excelentă de vitamina A, iar beneficiile ei le știm cu toții.

Putem observa ușor că o salată simplă, ușor de făcut aduce un aport semnificativ de minerale și vitamine chiar și atunci când este mâncată în doi. Ce trebuie reținut totuși este faptul că, în ciuda procentelor semnificative, organismul nostru are nevoie de mult mai mulți nutrienți decât cei prezentați aici. O alimentație sănătoasă nu înseamnă doar cifre într-un tabel sau grafice ca în cazul de faţă. Cu cât alimentația este mai diversificată, cu alimente cât mai aproape de starea lor naturală, cu atât organismul va avea de unde să-și procure cele necesare. Cu cât alimentația este mai săracă, axată doar pe câteva alimente (dacă mai sunt și procesate…), cu atât organismul este mai slăbit și supus bolilor.

Ortorexia

Oricât de straniu ar părea, a mânca „sănătos” nu întotdeauna este un lucru bun şi asta pentru că tot mai des se vorbeşte de o nouă posibilă boală numită ortorexie. Cel care a supus atenţiei această tulburare de alimentaţie a fost doctorul Steven Bratman in 1996 având la bază cuvintele greceşti „orthos” care înseamnă „corect” şi „orexis” – „poftă de mâncare”. În termeni simpli se traduce prin obsesia de a consuma numai alimente sănătoase.

Dar când o preocupare absolut firească, aceea de a mânca sănătos, devine o problemă de natură psihică? Şi toţi cei care sunt interesaţi de calitatea şi modul în care se hrănesc sunt ortorexici?

Evident că nu! Nu este nimic greşit sau patologic în a te îngriji de sănăntatea ta şi cu ajutorul unei alimentaţii bune. Când însă aceasta devine o obsesie, un scop, un mod prin care îţi evaluezi apropiaţii înseamnă că ceva nu este în regulă.

Ortorexia este caracterizată prin limitarea alimentaţiei doar la produse pure, organice, sănătoase. Astfel, alimentele conservate sunt considerate produse periculoase, produsele alimentare prelucrate industrial sunt artificiale. În aceste condiţii mâncatul sănătos se transformă în fanatism, iar unele alimente capătă conotaţii spirituale.

Într-o societate care îndeamnă pe toată lumea la un stil de viaţă sănătos, în care alimentaţia bio şi veganismul sau bucătăria raw vegană câştigă tot mai mulţi adepţi, este greu să delimitezi oamenii responsabili de cei care au alunecat pe panta ortorexiei.

Viaţa trebuie să aibă micile ei plăceri, iar mâncarea face parte din ele. Indiferent de stilul de alimentaţie adoptat, omnivor, vegetarian, vegan etc., din punctul meu de vedere trebuie să ne placă ceea ce mâncăm şi să o savurăm cu toate simţurile. Un pahar de şampanie băut de revelion n-o să ne cauzeze ciroză, un hamburger mâncat în mall n-o să ne îmbolnăvească de cancer şi nicio porţie mai mare de înghetată. Însă toate acestea pot aduce un plus psihicului nostru dacă nu ni le vom refuza. Şi aceasta cred că este diferenţa dintre normal şi patologic.

Pentru depistarea ortorexicilor, doctorul Steven Bratman a alcătuit un set de 10 întrebări la care poţi răspunde, pentru fiecare răspuns afirmativ acordând un punct.

  1.  Petreci mai mult de 3 ore gândindu-te ce înseamna mâncare sănătoasă? (pentru 4 ore acordă 2 puncte)
  2. Plănuieşti deja un meniu sănătos pentru mâine? (Nu se include planificarea meniului pentru o săptămână ca să poţi face cumpărături o dată pe săptămână. Mulţi oameni care lucrează cu normă întreagă fac asta pentru a le rămâne timp pentru alte activităţi)
  3.  Consideri că valoarea nutriţională a ceea ce consumi este mult mai importantă decât plăcerea de a mânca?
  4. Consideri că ţi-a scăzut calitatea traiului de când calitatea dietei tale a crescut?
  5. Ai devenit mult mai strict cu propria-ţi persoană în ultima vreme?
  6. Ai un sentiment sporit de respect de sine atunci când mănânci „corect” şi îi consideri inferiori pe cei care, din punctul tău de vedere, nu se hrănesc sănătos?
  7. Ai renunţat la alimente pe care altădată le consumai cu plăcere, doar pentru a te putea concentra pe alimentele mai sănătoase? (Renunţarea să fie compulsivă, indiferent că există un motiv sau nu. Evident că cineva care trebuie să slăbească 10 kg trebuie aibă un control asupra alimentaţiei)
  8. Dieta pe care o urmezi te împiedică să iei masa în oraş si te distanţează de familie şi de prieteni?
  9. Te simţi vinovat sau te urăşti atunci când te abaţi de la dieta pe care ţi-ai stabilit-o?
  10. Te simţi împăcat cu alegerile făcute şi în control deplin atunci când mănânci sănătos?

Potrivit doctorului Bratman, orice persoană care răspunde afirmativ la mai mult de patru întrebări din acest test are tendinţa de a dezvolta ortorexie, iar cei care răspund pozitiv la toate întrebările suferă de o formă severă a acestui dezechilibru.

Tot ce-i mai gustos din carne!

De mult mi-am propus să scriu despre tot ce-i mai gustos din carne. Da, aţi citit bine! Stiu că seamana izbitor cu o reclamă difuzată la TV şi nu o să neg că reclama cu pricina m-a determinat şi să scriu. Oare ce este mai gustos din carne? Şi câtă carne au acei crenvurşti pe care se bat mesenii?

Pentru că am uitat de fiecare dată când am fost la cumpărături să citesc eticheta lor (nu sunt o consumatoare fidelă de crenvurşti), am apelat la dl. Google care nu m-a dezamăgit nici de data aceasta. Iată ce conţine un sortiment de crenvurşti cu piept de pui: piept de pui (37%), slănină, apă, proteină din lapte (cazeinat de sodiu), sare, stabilizator (difosfat de sodiu), condimente, zaharuri, antioxidanţi (acid ascorbic, ascorbat de sodiu), conservant (nitrit de sodiu), potenţiator de aromă (glutamat monosodic), colorant (carmin).

Revin cu întrebarea: ce e mai gustos din carne? Mai gustoase ca alea 37 procente de piept de pui trebuie să fie restul de 63 de procente (că, deh, 63>37), altfel nu se poate vorbi de ce e mai gustos din carne că nu prea au carne! Neştiind exact care sunt proporţiile din celelalte ingrediente, o să fac un mic exerciţiu de estimare: presupunând că toţi aditivii şi sarea însumează 10 procente, rezultă că 53% din cantitatea de produs reprezintă de fapt slănină, apă şi cazeinat de sodiu.

Dacă ne-am lamurit cu carnea sau, mai bine spus, cu lipsa ei (nu vă lăsaţi păcăliţi de faptul că primul ingredient trecut este carnea, deci, teoretic, cel mai însemnat cantitativ, ea este minoritară comparativ cu restul ingredientelor), mai trebuie să ne lămurim dacă se pune carne macră sau dezosată mecanic, diferenţa fiind uriaşă. Produsele alimentare pe bază de carne dezosată mecanic conţin piele, tendoane şi chiar oase măcinate fin. Dar să vedem totuşi ce mâncăm atât de gustos pe lângă uriaşele 37 de procente de „pieptuţ de puiuţ”:

  • slănină. Aceasta este o sursă de grăsimi.
  • apă. Teoretic inofensivă, practic trage la cântar.
  • proteină din lapte (cazeinat de sodiu). Este una din substanţele care ascund celebrul monoglutamat de sodiu. După unii cazeinatul de sodiu conţine 17% MSG.
  • sare.
  • difosfat de sodiu. Sau E 450 poate tulbura echilibrul calciu / fosfat ceea ce duce la dureri de cap, greaţă, vărsături, deshidratare, diaree, sete, ameţeli şi confuzie mentală.
  • condimente. Nu se stie care sunt alea, dar pot fi o denumire ascunsă pentru MSG.
  • zaharuri. Altă sursa de calorii.
  • acid ascorbic. Nu este un aditiv considerat periculos.
  • ascorbat de sodiu. Nu este un aditiv considerat periculos.
  • nitrit de sodiu. Toţi nitraţii şi nitriţii pot forma în anumite condiţii nitrozamine asociate cu creşterea riscului de cancer. Nitraţii formează compuşi stabili cu hemoglobina, methemoglobina reducând capacitatea acesteia de a transporta oxigenul. Mai multe informaţii găsiţi folosind aplicaţia Info E-uri.
  • glutamat monosodic. Studiile au evidenţiat un potential neurotoxic al glutamaţilor asupra copiilor şi chiar asupra adulţilor, deoarece glutamatul (ca şi aspartatul din Aspartam) este un neurotransmiţător. Poate declanşa maladiile Huntington, Alzheimer, Parkinson. Mai multe informaţii găsiţi folosind aplicaţia Info E-uri.
  • carmin. Carminul este un colorant produs din pulberea obţinută prin zdrobirea femelei unei insecte numite: coşenilă (coccus cacti) originară din Mexic sau din ouăle (gogoşi de coşenilă) acesteia. Se mai obţine şi din planta numită carmâz (phytolacca decandra). Mai multe informaţii găsiţi folosind aplicaţia Info E-uri.

În concluzie tot ce-i mai gustos din carne este monoglutamatul de sodiu, că de aceea se introduce ca să fie carnea mai „gustoasă”. Putem observa, pe lângă sursa efectivă de MSG, încă 2 potenţiale surse ascunse de monoglutamat. Din 6 aditivi folosiţi trei sunt catalogaţi drept periculoşi, unul este suspect, iar 2 sunt inofensivi.

Laptele, otravă modernă?

Bătrânul lapte a devenit, în ultima vreme, un aliment atât de controversat şi subiect de sine stătător în mediul online (site-uri de genul notmilk.com), încât intră în concurenţă directă pentru primul loc cu mult blamata carne. Revenind la vacile noastre, nu am considerat niciodata laptele vreun aliment miraculos, însă avalanşa de articole anti-lapte mi-a stârnit curiozitatea.

Am încercat să spicuiesc câteva idei mai des întâlnite şi pe care să le comentez aici pentru voi. Nu am să intru în detalii ştiinţifice pentru că nu sunt specializarea mea, ci voi încerca să fac o analiză la limita bunului simţ coroborând informaţii din diverse surse.

Să începem!

1. Dintre toate mamiferele, doar oamenii consumă laptele altui animal.

Corect! Suntem singura specie care face acest lucru, însă e drept şi că suntem singura specie care ţine alte specii pe lângă ea pentru a se hrăni cu ele! Aţi văzut vreun grup de lei crescând antilope gnu ca să aibă o gustărică pentru mai târziu (eventual nişte lapte pentru pui)? Pe de altă parte vedem destul de des situaţii de genul: o pisică suge lapte de la o căţea, alta a adoptat 2 pui de ligru, o pisică alăptează un pui de veveriţă şi exemplele ar putea continua. Ideea este clară de ce animalele beau laptele matern şi nu alt lapte, nu voi mai insista pe acest subiect.

2. Laptele de vacă nu este pur.

Corect din nou, cu o precizare aş spune eu. În primul rând nu este vina laptelui, în al doilea rând nimic din ziua de astăzi nu mai este „pur”: carnea este plină de antibiotice, hormoni de creştere, reziduuri din hrana administrată, vegetalele conţin pesticide, metale grele, aşa că nici laptele nu face excepţie. Oare aerul pe care îl respirăm o mai fi pur? Cine mai crede că mâncarea din ziua de astăzi este la fel ca cea de acum 500 de ani a trăit pe altă planetă. Ar fi ideal să ne putem hrăni cu alimente cât mai apropiate de cele ale strămoşilor noştri, dar, din păcate, suntem 7 miliarde lucrul acesta fiind aproape imposibil. Să nu uităm că atmosfera şi solul sunt contaminate, valabil şi pentru apă. Deci nu căutaţi puritate în lapte decât dacă provine de la vaca proprie crescută ca pe vremea strămoşilor.

3. Cel puţin jumătate dintre adulţii de pe pământ au intoleranţă la lactoză.

Nu ştiu dacă procentul este corect, însă este drept că mulţi oameni de pe acest pământ nu pot consuma acest aliment. Acest aspect se pare ca i-a intrigat şi pe oamenii de ştiinţă care, în urma cercetărilor făcute, au descoperit o genă responsabilă cu tolerarea lactozei, genă care este prezentă doar la rasa caucaziană. De ce doar rasa caucaziană? Pentru că se pare, potrivit lor, că rasa caucaziană l-a consumat din vremuri imemorabile, iar mama natură a intervenit dând naştere acestei gene (o mutaţie de altfel).

4. În spatele beneficiilor consumului de lapte stă o industrie care minte deliberat.

În spatele vânzării oricărui produs stă o industrie care are tot interesul ca marfa să se vânda, nu numai în spatele industriei produselor lactate. Toţi detergenţii scot 99,9% din cele mai frecvente pete, săpunurile antibacteriene omoară 99,9% din germeni, laptele te face mare şi sănătos, soia este cea mai bună sursă de proteină. Am adus în discuţie soia pentru că îmi amintesc de un reportaj la televizor în care se spunea că o mare cantitate importată parca din America de Sud depăşea de nu ştiu câte ori cantitatea maximă admisă de pesticide şi metale grele. Imaginaţi-vă că intervine „industria vegetariană” şi vă îndeamnă să înlocuiţi carnea cu această soia, iar voi îi urmaţi îndemnul. Mai mancaţi sănătos? Mai este soia alimentul ideal?

Iar motivele pentru care nu trebuie să consumăm lapte continuă. Eu însă mă voi opri aici.

Omul modern a apărut acum cca. 200.000 de ani în urmă, iar vaca se pare că a fost domesticită cu 10.500 de ani în urmă. De la apariţia omului modern şi până în prezent alimentaţia se pare că a variat mai mult în proporţii, decât în tipuri de alimente. Omul preistoric se pare că mânca atât vegetale, cât şi carne (atunci când o prindea). Dacă acum 10 mii de ani a domesticit vaca, probabil că tot de atunci îi consumă şi laptele. Dacă era laptele atât de nociv, ajungeam noi astăzi 7 miliarde? Nu ar fi trebuit să ne omoare laptele încet, dar sigur?

Este laptele otrava zilelor noastre? Nu mai mult decât alte alimente având în vedere că astăzi se face o agricultură intensivă. Ne bazăm pe hormoni de creştere, gene modificate, tot felul de substanţe chimice, poluăm „la greu”. NU mai există aliment sigur. Nu putem decat să alegem dintre 2 rele răul cel mai mic.

Plantele aromatice

Folosite din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au o largă întrebuinţare, de la prepararea mâncărurilor, la tratarea diverselor afecţiuni, în cosmetică sau, de ce nu, în decoraţiuni.

În gastronomie, ierburile aromatice dau un plus de gust şi de savoare mâncărurilor pe care le pregăteşti sau, pur şi simplu, înfrumuseţează farfuria.

Cu toţii ştim importanţa legumelor într-o alimentaţie sănătoasă, însă de multe ori ignorăm plantele aromatice, considerându-le opţionale şi rău facem, conţinutul de minerale şi vitamine fiind net superior.

Dar să vedem câteva dintre plantele aromatice folosite cel mai des:

  • Coriandru. Coriandrul este o plantă aromatică de la care se folosesc fie frunzele proaspete, fie seminţele pentru a da savoare fripturilor, pestelui, supelor, salatelor. Ce conţine (100 g): vitamina K 388%, Vitamina A 135%, vitamina C 45%, B9 16%, vitamina E 13%, B2 10%, mangan 21%, potasiu 15%, cupru 11%, fier 10%.
  • Busuioc. Busuiocul a fost întotdeauna considerat o plantă sacră, oamenii inventând tot felul de obiceiuri legate de puterea pe care o dă consumul sau simpla atingere a busuiocului. Dintre mirodenii, busuiocul este, fără îndoială, una dintre cele mai apreciate plante, în special în bucătăria italiană, fiind utilizat în supe, sosuri, salate, paste, preparate cu carne şi legume. Ce conţine (100 g): vitamina K 518%, vitamina A 106%, vitamina C 30%, B9 17%, mangan 57%, cupru 19%, calciu şi fier 18%, magneziu 16%.
  • Salvie (măcinată). Salvia este preferata francezilor şi a italienilor care o pun proaspătă, bine mărunţită sau pulbere, în supe, în paste, în peşte şi fructe de mare, în pasta de brânză sau de unt pentru tartine, în sandwich-uri cu ouă sau cu pateu de linte sau fasole, în salate, în pâinea, pateurile, plăcintele şi biscuiţii de casă, în salate şi sucuri de fructe sau în vinul înmiresmat cu salvie. Ce conţine (100 g): fibre 161%, vitamina K 2143%, B6 134%, vitamina A 116%, B9 69%, vitamina C 54%, B1 50%, vitamina E 37%, B3 29%, B2 20%, calciu 165%, mangan 157%, fier 156%, magneziu 107%, cupru 38%, potasiu şi zinc 31%, omega-3 1,23 g.
  • Pătrunjel. Ne-am obişnuit să folosim pătrunjelul pentru aromă, iar în bucătăria noastră este nelipsit. Însă în ultima vreme au început să apară informaţii cum că nu ar fi doar o biată plantă aromată, iar conţinutul lui m-a făcut să-i reevaluez prezenţa în mâncare: vitamina K 2050%, vitamina C 222%, vitamina A 168%, B9 38%, fier 34%, potasiu 16%, calciu 14%, magneziu 12%.
  • Rozmarin (uscat). Rozmarinul este o plantă aromatică folosită mult în bucătăriile cu specific sau influenţe mediteraneene la prepararea cărnii, a legumelor, în supe, mâncăruri pe bază de ouă, umpluturi, dressinguri şi chiar deserturi precum îngheţata, budincile, limonada sau mousse. Ce conţine (100 g): fibre 170%, vitamina C 102%, B9 77%, B6 87%, vitamina A 63%, B1 34%, B2 25%, fier 162%, calciu 128%, mangan 93%, magneziu 55%, potasiu şi cupru 27%, zinc 22%.
  • Oregano (uscat). Planta este folosită mai ales în sosurile de roşii, în legume coapte sau prăjite sau deasupra cărnii la gratar. În bucataria asiatică este adaugat în apa în care se fierbe carnea de vită, pentru că elimină mirosul de vită şi îi dă cărnii un miros deosebit. Se poate amesteca bine cu mâncărurile picante sau foarte aromate şi merge combinat cu măsline, capere şi leuştean. Ce conţine (100 g): fibre 171%, vitamina K 777%, vitamina A 138%, vitamina E 94%, vitamina C 83%, B9 69%, B6 61%, B3 31%, B1 23%, B2 19%, fier 244%, mangan 233%, calciu 158%, magneziu 68%, potasiu 48%, cupru 47%, zinc 30%, fosfor 20%.
  • Măghiran (uscat). În bucătăriile în care este folosit, în cele germanice, orlandeze, ungurească, etc., maghiranul este regăsit în gulaşuri, mâncăruri cu mazăre sau fasole albă, supă de cartofi, reţete cu varză acră, carne de berbec şi porc, vânat, etc. Maghiranul se mai foloseşte pentru aromarea salatelor, mâncărurilor de legume, mâncărurilor cu brânză, perişoarelor sau cartofilor copţi. Ce conţine (100 g): fibre 161%, vitamina K 777%, vitamina A 161%, vitamina C 86%, B9 69%, B6 60%, B3 21%, B1 şi B2 19%, fier 460%, mangan 272%, calciu 199%, magneziu 87%, cupru 57%, potasiu 43%, fosfor 31%, zinc 24%.
  • Mărar. Mărarul proaspat are o aromă mai puternică şi este cunoscut cel mai adesea ca unul dintre ingredientele de baza pentru murături. Mărarul proaspat este bine să fie adaugat în mancare chiar înainte ca aceasta să fie gata. Mărarul poate fi adaugat în supe pentru un plus de savoare sau în diverse sosuri precum sosul Pesto. Presărat peste brânza, mărarul proaspat înnobileaza preparatul. De asemenea, planta poate fi folosită cu succes adăugata peste legume, precum ciuperci, sparanghel, fasole, sfeclă rosie, tomate etc. Ce conţine (100 g): vitamina A 154%, vitamina C 142%, B9 38%, B2 17%, mangan 63%, fier 37%, calciu şi potasiu 21%, magneziu 14%.
  • Mărar (uscat). Ce conţine (100 g): vitamina A 117%, B6 86%, vitamina C 83%, B1 28%, B2 17%, B3 14%, fier 271%, mangan 197%, calciu 178%, magneziu 113%, potasiu 95%, fosfor 54%, cupru 25%, zinc 22%.
  • Tarhon (uscat). În gastronomia franceză, tarhonul este adesea utilizat. Planta aromatică se foloseste la preparatele din carne de pui, peşte, lasagna, la felurile de mâncare pe bază de ou, precum şi la fructele de mare, legume (ciuperci, ceapă, cartofi, praz, conopidă, roşii, morcovi, sparanghel , broccoli, fasole), brânză, orez şi în diverse sosuri. Ce conţine (100 g): B6 120%, vitamina A 84%, vitamina C 83%, B2 79%, B9 69%, B3 45%, B1 17%, mangan 398%, fier 179%, calciu 114%, magneziu 87%, potasiu 86%, cupru 34%, fosfor 31%, zinc 26%, omega-3 2,955 g.
  • Mentă. De la mic dejun la desert şi la feluri sofisticate de mâncare, menta este un ingredient savuros, care dă o notă de prospeţime în bucătărie. Ce conţine (100 g): vitamina A 81%, B9 26%, vitamina C 22%, B2 10%, fier 66%, mangan 56%, calciu 20%, magneziu 16%, potasiu 13%, cupru 12%.
  • Mentă (uscată). Ce conţine (100 g): fibre 119%, vitamina A 212%, B9 132%, B6 129%, B2 84%, B 3 33%, B1 19%, B5 14%, mangan 574%, fier 486%, magneziu 151%, calciu 149%, cupru 77%, potasiu 55%, fosfor 28%, zinc 16%, sodiu 14%, omega-3 2,792 g.

După cum se poate observa, la aceeaşi cantitate (100 g), nu există termen de comparaţie între plantele aromatice şi legume sau fructe ca aport de vitamine şi minerale. Din păcate lucrurile frumoase aici se opresc. Dacă putem mânca lejer o sută de grame de morcovi, ardei gras, castraveţi şi nu numai, nu acelaşi lucru se poate spune despre plantele aromatice.

Şi atunci mai contează că plantele aromatice au un conţinut ridicat de nutrienţi pe suta de grame? Da, cu siguranţă contează dacă avem grijă cel puţin:

  • să le folosim cât mai des în prepararea mâncărurilor noastre;
  • să folosim o cantitate cât mai mare (atât cât ne permite şi gustul).

Dacă v-am trezit interesul şi apetitul pentru plantele aromatice, înseamnă că articolul şi-a atins scopul, dacă l-aţi mai şi distribuit, este excelent.

Cu cât alimentaţia noastră este mai redusă (şi din păcate mulţi oameni tind să se rezume la câteva alimente), cu atât rezervele organismului scad şi corpul nostru devine tarat. O alimentaţie variată în adevăratul sens al cuvântului (nu cu 3 tipuri de legume şi 2 de fructe, ceva carne şi lactate sau, cel mai rău, carne de 3 ori pe zi, iar vegetale de maxim 2 ori pe săptămână), o viaţă activă şi cu vicii cât mai puţine vin în sprijinul sănătăţii noastre, iar calitatea vieţii ar trebui să fie îmbunătăţită măcar sub acest aspect.

Caisele uscate – beneficii

Cine nu a mâncat măcar o dată caise uscate? Dulci şi gustoase, ele reprezentă pe timpul iernii o sursă de fibre, proteine, vitamine şi minerale. Totuşi, spre deosebire de varianta crudă, caisele uscate (100 g) sunt mult mai calorice (241 calorii faţă de 48 calorii) şi au un conţinut ridicat de zahăr, cca. 53 de grame. Tocmai acest conţinut ridicat de zahăr le face să nu fie indicate persoanelor care suferă de hipotiroidie, gastrită hiperacidă, diabet zaharat sau hepatită (înainte de a consuma caise uscate, conultaţi medicul dacă suferiţi de una din afecţiunile menţionate).

Dacă ne-am hotărât să cumpăram caise uscate (100 g), am procedat bine pentru că au beneficiile lor:

  • Vitamina A este responsabilă de funcţionarea normală a multor sisteme ale corpului nostru, de la vederea sănătoasa, la un ten mătăsos şi o podoabă capilară bogată. Aţi terminat de mâncat caisele? Foarte bine, tocmai v-au furnizat 72% din DZR.
  • Vitamina E ne protejează pielea de la lumina ultravioletă, previne deteriorarea celulelor sub acţiunea radicalilor liberi, ajută sistemul imunitar. Vitamina E ajută celulele să comunice în mod eficient şi are rol de protecţie împotriva cancerului de prostată şi a temutei boli Alzheimer, iar aceste fructe delicioase vă oferă 22% din DZR.
  • Vitamina B3 sau niacina are rol de control al reacţiilor biologice ale organismului şi ajută la armonizarea diverselor funcţii ale creierului, un consum regulat de alimente bogate în vitamina B3 oferind protecţie împotriva bolii Alzheimer şi a declinului cognitiv legat de vârstă. Vitamina B3 joacă un rol important şi în prelucrarea grăsimilor din organism. Sună bine? Tocmai aţi mai adăugat 13 procente din această vitamină.
  • Recomandate şi pentru aportul de potasiu, caisele uscate ne oferă 33% din acest preţios mineral.
  • Cuprul intervine în metabolismul glucozei şi al colesterolului, fiind util în hipercolesterolemie şi ateroscleroza, contribuie la absorbţia fierului şi la formarea hemoglobinei, este necesar bunei utilizări a vitaminei C, influenţează funcţionarea muschilor, a nervilor şi a sistemului imunitar, iar caisele uscate aduc un aport de 17%.
  • Organismul uman stochează fierul în maduva osoasă şi îl trimite spre ficat, de unde ajunge în globulele roşii, apoi în sânge. Dacă o persoană limitează doza de fier şi ciclul absorbţiei este afectat, se ajunge la un deficit de fier. Dacă rezervele de fier din organism sunt şi ele afectate atunci deficitul de fier cauzează anemie. Pentru o absobţie optimă, fierul are nevoie şi de vitamina C. Deşi caisele uscate oferă un procent bunicel de fier (15%), acesta este non-hem ceea ce-l face să fie absorbit într-o cantitate mult mai mică decât fierul hem, aşa că veţi avea nevoie de multă vitamina C.
  • Manganul potenţează activitatea multor enzime şi a vitaminelor din complexul B, are efecte benefice asupra sistemului nervos, micşorând iritabilitatea şi facilitand capacitatea de memorare, participa la sinteza colagenului şi la metabolismul glucidelor, ajută la reducerea inflamaţiilor în artrita reumatoidală, iar caisele uscate aduc 12% din acest mineral.
  • Un conţinut ridicat de fibre (25%) ajută digestia şi tranzitul intestinal.

Iată, deci, câteva beneficii ale consumului de caise uscate. Poate că nu sunt singurele, poate că nu sunt cele mai importante, dar niciun aliment singular nu va face minuni. Alături de alte alimente, şi aceste fructe vor contribui cu siguranţă la sănătatea voastră.

ATENŢIE! Dacă le veţi cumpăra din supermarket, citiţi cu atenţie eticheta căci e posibil să vină “la pachet” şi cu niscaiva e-uri! Vă puteţi feri de acest inconvenient folosind aplicaţia noastră pentru Android, Info E-uri.

Alimentele şi potasiul

Potasiul este un nutrient esenţial pentru om care ajută la buna funcţionare a muşchiului cardiac care este dependent de concentraţia potasiului, a nervilor, precum şi a creierului. Este implicat în depozitarea carbohidraţilor folosiţi de muşchi drept combustibil. Numeroase enzime au nevoie de potasiu pentru a funcţiona.

Un deficit de potasiu provoacă oboseală, iritabilitate şi hipertensiune arterială. Excesul de potasiu prezintă simptome cum ar fi hiperexcitabilitatea musculară (spasme musculare), tulburări neurologice, oboseală, diaree şi aritmii cardiace.

Şi ce alimente ar trebui să consumăm ca să obţinem cât mai mult potasiu? Pentru o alimentaţie sănătoasă este bine să consumam cât mai multe alimente, de preferinţă neprocesate industrial, dar, dacă avem nevoie de potasiu în particular, iată câteva alimente cu un conţinut de peste 10% din DZR:

  • Roşii uscate la soare, 100 g – 98%.
  • Caise uscate, 100 g – 33%.
  • Fistic, 100 g – 29%.
  • Migdale, 100 g – 21%.
  • Somon la grătar, 100 g – 18%.
  • Fasole albă fiartă, 100 g – 16%.
  • Spanac crud, 100 g – 16%.
  • Cartof dulce copt, 100 g – 14%.
  • Lapte de capră, o cană – 14%.
  • Avocado, 100 g – 14%.
  • Lapte de vacă (nu cel din comerţ), o cană – 11%.
  • Seminţele de dovleac neprăjite, 100 g – 11%.

Află ce mănânci în realitate